Salata de beuf

 

 Accesoriu nelipsit meselor de Craciun si de Revelion, in acest an m-am decis sa scriu pe blog si aceasta reteta.

Ingrediente folosite:

 

- cartofi 5 kg

- castraveciori murati 2 borcanele de 250 ml.

- gogosari in otet  2-3 borcane de 250 ml.

- mazare bob mediu 1 cutie de 250 ml

- masline negre fara samburi 2 cutii de 250 ml.

- morcovi cca. 1 kg.

- ulei de floarea-soarelui aprox. 1 litru

- 2 oua pentru maioneza 

- sare

Mod de preparare:

 

  Se curata cartofii se taie in 2-3 si se pun la fiert(atentie sa nu fie foarte fierti ca doar nu vrem sa ajunga pure). 

 Morcovii se curata si se pun si ei la fiert. Intre timp se pot pregati celelalte ingrediente: se taie fin patratele mici castraveciorii si gogosarii, se opresc din ei si cateva fasii pentru ornat(cine vrea poate sa fiarba si 2 oua tari si sa le foloseasca la ornat). 

 Maioneza se prepara dupa metoda clasica sau la mixer(robot) din  2 galbenusuri de ou, un cartof si ulei pana simti ca mai are un pic si se ...taie. Daca nu va tin nervii luati din comert vreo 2 borcane de maioneza...dar n-o sa fie acelasi gust. 

 Cartofii fierti si morcovii se scurg bine de apa si se lasa un pic la racit dupa care se taie si ei cubulete patratoase. 

 Intr-un lighenoi imens se amesteca totul: cartofii, morcovul, mazarea, gogosarii, castraveciorii, maioneza si maslinele. 

 Se potriveste bine cu sare, se mai adauga dupa gust alti castraveciori sau gogosari, se pun in vase si se orneaza fiecare dupa cum prefera! 

Mmm... o bunatate!

Privind spre anul 2100: ce se va întâmpla cu omenirea în acest secol?

Anul acesta, vom fi 7 miliarde – 7 miliarde de făpturi umane vor locui planeta, folosindu-i resursele, cu sau fără recunoştinţă, cu mai mult ori mai puţin discernământ, constienti sau nu de impactul lor asupra a tot ceea ce e în jur. De la îndemnul biblic „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”, s-a ajuns azi la îndemnuri la responsabilitate privind numărul de copii pe care-i facem şi la avertizări aproape isterice privind necesitatea scăderii vitezei cu care ne înmulţim. Trecând de la cantitate la calitate, nu doar câţi vom fi, ci şi cum vom fi – cum vor trăi oamenii, ce probleme vor avea, ce schimbări se vor petrece cu ei – sunt aspecte pe care încercăm să le prevedem, în încercarea de a îmbunătăţi ce se poate îmbunătăţi şi de a ne pregăti pentru restul.

De curând, un amplu raport privind starea viitoare a lumii a fost dat publicităţii: 2010 Revision of World Population Prospects este un ansamblu de previziuni privind creşterea populaţională a omenirii şi anumite aspecte ale calităţii vieţii oamenilor, elaborat pe baza unor indicatori statistici comunicaţi de ţările lumii în anul 2010. Pentru prima dată, Organizaţia Naţiunilor Unite îşi aruncă privirea până în anul 2100 pentru a prevesti viitorul umanităţii.
Deci, ce se va întâmpla cu noi până la sfârşitul acestui veac? Să vedem...

Numărul

7 miliarde în 2011 - 9 miliarde în 2050 - 10 miliarde în 2085. Acestea sunt cifrele estimative furnizate de ONU, care a folosit diferite modele de predicţie pentru a prevedea "încărcătura" umană pe care o va purta planeta în următoarele câteva decenii.
Pare enorm, mai ales că timpul pare să treacă atât de repede - ai impresia că acuşi o să se facă anul 2050 şi o să fim cu o treime mai mulţi decât suntem acum.
Există şi vreo veste bună? Oarecum. Rata creşterii populaţiei a scăzut mult în ultimii 50 de ani şi, după toate probabilităţile, va continua să scadă. Cu alte cuvinte, creşterea va fi mai lentă. În locul unei înşiruiri greoaie de cifre, care să argumenteze această evoluţie, uitaţi-vă la animaţia de mai jos, care arată modul în care se estimează că va spori populaţia globului.

Vor fi, evident, diferenţe mari între continente: Africa, de pildă, va ajunge de la 1 miliard de locuitori, cât are în prezent, la cca. 3,6 miliarde, în 2100.

Clasamentul ţărilor, în funcţie de mărimea populaţiei, va suferi schimbări, unele previzibile, altele surprinzătoare.
Cele mai populate ţări erau în 2010: China (1.341 milioane locuritori), India (1.225 milioane), SUA (310 milioane).
Cum va arăta clasamentul în 2100, după estimările oficiale?
Locul I: India (populaţie estimată: 1.551 milioane locuitori).
Locul II: China (941 milioane - remarcabilă scăderea, dar cât de bine sau de rău va fi că scade populaţia Chinei, asta numai viitorul ne-o va arăta).
Iar pe locul III - surpriză! - ar putea ajunge Nigeria, ţară care azi ocupă locul 7, dar care, având o rată mare a fertilităţii, va ajunge, se prognozează, la o populaţie de 730 milioane - cât toată populaţia actuală a Europei!

Mai bătrâni, tot mai bătrâni...
După cum probabil ştiţi, unele ţări - cele dezvoltate - au deja populaţii îmbătrînite, ca urmare a unei fertilităţi scăzute (fertilitatea este, în această accepţie demografică, un indice calculat pe baza numărului de copii născuţi vii şi a numărului de femei din populaţia respectivă), cuplate cu o speranţă de viaţă mai mare; în schimb, ţările subdezvoltate, unde, de obicei, fertilitatea este ridicată, au populaţii tinere, însă cu o speranţă de viaţă scăzută.
Una peste alta, tendinţa este de creştere a speranţei de viaţă şi de îmbătrânire a populaţiei planetei.

În anul 2010, 7,6% din populaţia globului avea peste 65 de ani.
În 2100, procentul celor de vîrsta a treia va ajunge la 22%.

În ţările în curs de dezvoltare, cu rate mari ale fertilităţii, speranţa de viaţă este, în medie de 56 de ani (scăzută); specialiştii consideră drept cauză principală a fenomenului infecţia cu virusul HIV (şi îmbolnăvirea consecutivă de SIDA). Datorită progreselor făcute în prevenirea răspândirii bolii, dar şi extinderii tratamentelor cu medicamente antiretrovirale, se prevede că mortalitatea din cauza HIV/SIDA va continua să scadă. Şi mortalitatea din alte cauze (malnutriţie, infecţii cu boli tropicale endemice ş.a.) va regresa, astfel încât, conform previziunilor, în aceste ţări speranţa de viaţă va ajunge în medie, la 69 de ani în 2045-2050 şi la 77 ani în 2095-2100. (Pentru comparaţie: în anul 2010, speranţa medie de viaţă, în România era, conform declaraţiilor ministrului muncii, de 70 de ani la bărbaţi şi 77,1 ani la femei.)

Sărăcia

În momentul de faţă, 48 dintre statele lumii sunt incluse de ONU în rândul "celor mai slab dezvoltate ţări" (Least Developed Countries - LDCs) - cu alte cuvinte, cele mai sărace ţări, cu nivelul de trai cel mai scăzut, cele mai… amărâte ţări; da, ştiu că nu e un cuvânt "corect politic", dar descrie, cred, mai expresiv tabloul întunecat al existenţei oamenilor acelor ţări decât definiţia oficială a sărăciei extreme, elaborată de Banca Mondială în 2008: a trăi cu mai puţin de 1,25 USD pe zi, de persoană.
Categoria LDC a fost creată în 1970, în prima listă, publicată în 1971 (lista e revizuită o dată la trei ani) fiind cuprinse 51 de ţări, care prezentau cele mai mici valori ale unor indicatori de dezvoltare socioeconomică. Majoritatea se află în Africa sub-sahariană.
Aceste ţări suferă de pe urma sărăciei extreme, a conflictelor armate (războaie civile, frecvente ciocniri inter-etnice), a corupţiei şi a instabilităţii politice şi sociale. Epidemiile fac ravagii, oamenii sunt extrem de vulnerabili în faţa dezastrelor naturale.
Ţările cu pricina pot "promova", adică sunt scoase de pe listă atunci când situaţia lor socieconomică se îmbunătăţeşte, depăşind un anumit prag. Descurajant e faptul că, din 1971 şi până acum, doar trei ţări au reuşit să promoveze: Botswana în 1994, Republica Capului Verde în 2007 şi Maldive la începutul acestui an.
Aşadar, lista e încă foarte lungă: 48 de ţări doresc şi speră să o părăsească, dar se zbat încă în plasa sărăciei, a vulnerabilităţii sociale şi economice, a deficienţei în programele de sănătate şi educaţie.
Totuşi, Organizaţia Naţiunilor Unite are planuri îndrăzneţe: în opinia specialiştilor ei, jumătate din cele 48 de ţări ar putea depăşi acest statut până în 2020, dacă - ei, asta e, DACĂ... - vor beneficia de programe mai bune la nivel naţional şi de sprijin internaţional. Ajutoare pentru dezvoltare mai bine direcţionate, politici mai eficiente în domeniul exporturilor, dublarea productivităţii agricole şi a numărului de persoane cuprinse în programele de educaţie şcolară, precum şi întărirea democraţiei, sunt măsuri propuse de grupul de experţi ONU care a analizat recent situaţia.
Acum, pe hîrtie sună foarte bine, dar... Avem vreun motiv să credem că sărăcia în lume s-ar putea diminua? Speranţa moare ultima, se ştie, dar există nişte fapte, nişte date concrete pe care să ne sprijim speranţele?
Oarece reuşite există, deşi recenta criză economică a încetinit considerabil progresele, în ansamblu. Cu bune şi cu rele, iată câteva date privind evoluţia sărăciei şi mersul luptei împotriva ei:

Numărul persoanelor care trăiesc sub limita sărăciei (cu mai puţin de 1,25 USD pe zi) a scăzut, între anii 1990 şi 2005, de la 1,8 miliarde la 1,4 miliarde.
Proporţia persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă în regiunile în curs de dezvoltare a scăzut şi ea, de la 46% la 27%. Dar (fir-ar să fie!) criza economică din 2008-2009 a împins iarăşi milioane de oameni în mizerie, creşterea preţurilor la alimente ducând la înrăutăţirea severă a situaţiei pentru mulţi dintre cei aflaţi la marginea sărăciei.
În ansamblu, chiar dacă aceste tendinţe pozitive se menţin, se estimează că, în 2015, cca. 920 de milioane de persoane tot vor trăi sub limita sărăciei.

Orice lucru bun se plăteşte. Spun experţii ONU: în viitor, sute de milioane de persoane (majoritatea din India şi China) vor ieşi din starea de sărăcie, trecând în rândurile aşa-numite clase de mijloc. Iar odată ajunşi acolo, când viaţa lor se va îmbunătăţi, vor avea standarde mai ridicate, pretenţii mai mari privind nivelul de confort, ceea ce va genera o cerere sporită de produse şi servicii. Pe de o parte, e bine; pe de altă parte, trebuie luat în calcul impactul asupra mediului: va fi vorba despre un consum mai mare de energie, de apă şi de materii prime şi o cantitate mai mare de deşeuri.
În anul 2050, cererea de produse alimentare va fi cu 75% mai mare decât astăzi.

Foametea

Deşi sărăcia are multe consecinţe grave (din perspectiva educaţiei, a sănătăţii şi altele), totuşi, efectul ei cel mai rapid invocat este foamea - ce devine foamete, atunci cînd se întinde mult în timp şi spaţiu.
Cel mai întristător lucru este că, după estimările ONU, o treime din hrana produsă în lume se pierde sau e aruncată la gunoi - mai mult de un miliard de tone în fiecare an!
În ţările în curs de dezvoltare, e vorba mai degrabă de pierderi: recoltele sunt depozitate în condiţii precare, drept care sunt atacate de dăunători, sau produse uşor perisabile (cum ar fi lactatele) sunt transportate fără refrigerare şi se strică... Soluţia ar fi îmbunătăţirea tehnologiei şi a infrastructurii: construirea de silozuri moderne, dotarea cu instalaţii frigorifice... dar toate astea costă, deci e nevoie de programe centrate pe îmbunătăţirea capacităţilor de stocare şi transport al alimentelor. Banca Africană de Dezvoltare desfăşoară un astfel de program, cu o durată de 7 ani, în vederea reducerii cu 3% a pierderilor de produse alimentare în ţările Africii. Dacă totul merge conform planului, după 7 ani, pagubele ar putea fi semnificativ reduse.
În schimb, în ţările dezvoltate, problema e cu totul alta - aici, de cele mai multe ori, e vorba despre hrană aruncată la gunoi, pur şi simplu. Consumatorii îşi au partea lor de răspundere, cât despre marile lanţuri de magazine alimentare... ce să mai vorbim: sute de milioane de tone de alimente perfect comestibile ajung anual la tomberon, fie din cauza reglementărilor restrictive privind data expirării, fie din cauză ca şi-au pierdut, oarecum, aspectul comercial ideal. Fructele şi legumele sunt cel mai adesea aruncate din acest motiv.
Şi toate acestea, în timp ce, efectiv, o grămadă de lume nu are ce mânca.
Copilaşii sub 5 ani suferă încă de foame şi subalimentaţie, într-o măsură zguduitoare, chiar dacă s-au făcut oarece progrese. În 1990, cca. o treime dintre copiii sub cinci ani ai lumii erau subponderali; azi, cifra e de aproximativ 26%.
Evident, soluţiile ţin şi de sfera finanţelor şi a politicii, cu asta toată lumea e de acord, dar, când e vorba despre stringenta problemă a creşterii producţiei agricole, părerile sunt diferite. Unii mizează pe recoltele de plante modificate genetic, superproductive, pentru a rezolva problema foametei. Alţii susţin o idee diametral opusă, foarte îndrăzneaţă în contextul actual: că, dimpotrivă, aşa-numita agricultură organică şi recursul la anumite metode tradiţionale, care şi-au dovedit eficacitatea în decursul secolelor, ar putea fi soluţia la problema foamei în lume. Experimente surprinzătoare, realizate în diverse ţări - în China, Marea Britanie, India, Kenya, Brazilia, Guatemala, Honduras - au arătat că vechi practici tradiţionale precum folosirea ca îngrăşământ a gunoiului de grajd şi cultivarea mai multor specii pe acelaşi lot de pământ (în opoziţie cu monocultura - tarlale imense cultivate cu o singură specie, aşa cum se procedează azi în cadrul agriculturii moderne) menţin mult mai bine productivitatea solului în timp şi reduc atacul dăunătorilor. Ca să vezi!
(Pe lângă lupta pentru hrană, se va duce şi o bătălie tot mai acerbă pentru apă, căci nevoile de apă cresc mereu, iar rezervele nu pot ţine pasul. E drept, se şi risipeşte enorm de multă apă. Se pare că avem nevoie de o nouă "cultură a apei", până nu ajungem să avem una ca a locuitorilor de pe Arrakis, imaginara planetă deşertică înfăţişată în Dune, pentru ai cărei locuitori apa, extrem de puţină, era resursa cea mai preţioasă, valoarea supremă.)


Obezitatea...
La polul opus, ţările bogate se confruntă cu o adevărată epidemie de obezitate; în plus, malnutriţia îi loveşte, în proporţie surprinzătoare, şi pe cetăţenii acestor ţări, pentru că destui dintre ei mănâncă mult, dar prost. Abuzul de junk food generează adesea carenţe nutriţionale de vitamine şi săruri minerale, care se adaugă, ca factori de risc, la cei reprezentaţi de colesterolul mărit, tensiunea tot mărită, burta mărită şi ea... Iar incidenţa obezităţii tot creşte şi creşte...


... şi alte boli în plină expansiune
Îngrijorător şi sumbru, una dintre afecţiunile care cunosc o răspândire tot mai largă este demenţa - fie boala Alzheimer, fie alte forme de demenţă - , în conjuncţie cu creşterea speranţei de viaţă: aceste boli sunt mult mai frecvente în rândul vârstnicilor. Asta este, totul e cu dus şi-ntors.
Şi încă o afecţiune care se extinde cu repeziciune în lume: depresia, căreia i se descoperă mereu noi forme. Iar stilul de viaţă modern este el însuşi asociat cu apariţia unor afecţiuni specifice, veritabile boli ale vremurilor noi.



Bine, murim, da' din ce cauză?
Dacă multă vreme bolile contagioase au fost o cauză majoră a morţii în lume, în viitor bolile netransmisibile şi accidentele vor deveni pricipalele cauze de deces, afirmă Organizaţia Mondială Sănătăţii. Aceeaşi instituţie avertizează că rata accidentelor auto va creşte, iar decesele produse de fumat le vor depăşi ca număr chiar pe cele produse de HIV/SIDA. Până şi în Africa, ale cărei ţări au populaţii tinere, fumatul, hipertensiunea şi nivelul mare de colesterol în sânge au ajuns să se numere printre primii 10 factori de risc pentru sănătate.

După o atât de sumbră viziune a unei omeniri alcătuite dintr-o mulţime de oameni subnutriţi şi care mor de tineri şi la fel de mulţi alţii obezi, dar malnutriţi, şi deprimaţi ori demenţi, mai putem avea vreun motiv de optimism? Pare cinic şi aproape absurd chiar şi să pomenim cuvântul optimism. Şi totuşi...
Aceste cifre sunt calculate şi enunţate nu doar ca să ştim cum stăm, ci şi ca să ne pună în gardă, pentru ca fiecare dintre noi, cunoscând tendinţele actuale, să poată lua măsurile care stau în puterea lui. Nu-i obligatoriu să îngroşăm şi noi statisticile acelea sumbre. Aveţi grijă de voi, mâncaţi cât şi cum trebuie pentru a rămâne sănătoşi, nu vă bateţi joc de resurse şi încercaţi să găsiţi motive de bucurie în viaţă, atâta timp cât vă va fi dat să trăiţi. Sănătate - fizică şi spirituală - tuturor!
autor: Mihaela Stanescu

Organe umane pentru transplant, „crescute în” porci!

Graţie celulelor stem, organele umane vor putea fi crescute în corpul porcilor pentru a fi apoi utilizate în transplanturi, arată un nou studiu.

Cercetătorii au descoperit că pot crea animale himere, care să poarte organe aparţinând altor specii, prin injectarea de celule stem atunci când se află în faza de embrion.
Oamenii de ştiinţă au injectat celule stem provenite de la şobolani în embrionul şoarecilor care au fost modificaţi genetic astfel încât să nu îşi poată crea propriile organe. Aşadar au creat şoareci care aveau organe de şobolani.
Tehnica folosită poate permite porcilor să formeze organe umane create din celulele stem ale pacienţilor, organe ce vor fi ulterior transplantate. Prin folosirea celulelor stem ale pacienţilor, s-ar putea reduce riscul ca transplantul să fie respins, oferind în acelaşi timp şi o sursă abundentă de donatori de organe. Astăzi, insuficienţa organelor pentru transplant duce la crearea unor liste lungi de aşteptare.
Profesorul Hiromitsu Nakauchi, director al Centrului pentru Biologia Celulelor Stem şi pentru Medicină Regenerativă din cadrul Universităţii Tokyo din Japonia, a spus că "scopul nostru final este acela de a genera organe umane funcţionale pornind de la celule stem pluripotente induse".
"Tehnica, cunoscută sub numele de complementarea blastocistelor, ne oferă o nouă abordarea pentru furnizarea de organe. Am încercat cu succes această tehnică între şoareci şi şobolani. Suntem încrezători în generarea de organe funcţionale umane care să utilizeze această abordare".
Profesorul Nakauchi, cel care a prezentat studiul la conferinţa anuală a Societăţii Europene de Genetică Umană, a utilzat un tip de celule stem adulte cunoscute sub numele de celule stem pluripotente induse, care pot fi prelevate dintr-un eşantion de ţesut, cum ar fi pielea, şi care se pot dezvolta în orice tip de celule găsite în organism.
Împreună cu colegii săi, profesorul a injectat celulele prelevate din ţesuturile şobolanilor şi le-a injectat în embrionii şoarecelui (în blastocistele acestuia, mai exact) care nu puteau să crească propriul lor pancreas, organul care produce hormoni importanţi din corp, cum este insulina. Atuci când şoarecii au ajuns la maturitate, ei nu au prezentat semne de diabet zaharat şi aveau un pancreas format aproape în totalitate din celulele stem ale şobolanului.
Cercetătorii au afirmat că celulele stem ale şobolanului au crescut în nişa creată de absenţa pancreasului de şoarece, astfel că aproape orice organ va putea fi conceput folosind această tehnică.
Dacă s-ar folosi celule stem umane, tehnica ar produce o modalitatea de a trata pacienţii cu diabet zaharat, oferind o modalitate de a înlocui propiul lor pancreas. Proiectul are ecouri ale cărţii şi ale filmului "Never Let Me Go", în care clonele au fost folosite pentru a furniza organe pregătite pentru transplant pentru cei bogaţi. În realitate, cercetătorii nu au voie să creeze embrioni umani care să aibă capacitatea de a dezvolta organe şi astfel speră că vor putea folosi porci.
Profesorul Nakauchi speră să testeze în continuare tehicile de creştere a altor organe şi să primească permisiunea de a folosi celule stem umane. Aceştia au reuşit deja să producă porci capabili să genereze sânge uman prin injectarea de celule stem din sângele oamenilor, în fetuşii de porc.
"Din motive etice nu putem crea un embrion uman cu deficit de organe şi să îl utilizăm pentru completarea blastocistului. Pentru a genera organe umane, trebuie să utilizăm această tehnică folosind blastociste de la animale precum porcul", susţine profesorul.
"Complementarea blastocistelor între specii nu a fost testată înainte, dar am demonstrat acum că este posibilă", continuă acesta.
Profesorul Chris Mason de la catedra de Medicina Regenerativă din cadrul Colegiului Universitar din Londra, a declarat că "nu există nicio îndoială că vindecarea diabetului zaharat este o provocare, dar acest lucru ar putea fi o modalitate potenţială de a sprijini această tehnică, deşi necesită o serie de resurse sustenabile şi o finanţare majoră pentru testare şi dezvoltare".
"Pentru un transplant de rinichi ce nu este urgent, este o ofertă atractivă aceea de a putea fi prelevate celulele unui pacient şi de a-i oferi acestuia un rinichi personalizat".
"Există un drum lung de parcurs înainte ca această tehnică să poată face ca transplanturile să fie uşor de utilizat, dar este totuşi o viziune interesantă", continuă profesorul Manson.
Sursa: The Telegraph

Balada fluturelui

Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă izvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetișor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în față:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginție ceață,
Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceață,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieși o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Și ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Un înger blând cu fața radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond și moale ca mătasa
Grumazul alb și umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subțire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.

De mic copil am avut o mare dorinţă de a cunoaşte, de a şti cât mai multe, de a citi, de a învăţa tot ce credeam că o să-mi fie de folos mai târziu. Tata cadru militar, în felul lui disciplinat reuşea să-mi arate că trebuie să mă ghidez după reguli şi să încerc să-mi cunosc limitele. E important la început să descoperi că dacă încerci cu mâna focul poţi să te arzi. Mama fostă învăţătoare şi asistentă medicală îmi dădea cu toată bunătatea ei educaţia,căldura şi motivaţia pentru a deveni o persoană de calitate.Mi-a plăcut de mic să citesc,de când ai mei obosiţi de a-mi mai citi basme mi-au arătat că pot să o fac şi singur. Iar cu timpul am trecut la povestiri şi romane. În faţa mea se deschidea o lume minunată şi se pare că-mi folosea şi pe plan şcolar(eram mereu cel mai bun din clasă şi printre cei mai buni din şcoală, iar dacă la început a fost un scop în sine,după un timp a devenit ceva obişnuit). Am avut parte de o copilărie şi cu bune şi cu rele,dar feerică în marea ei parte cu vacanţe de vis într-o lume virgină, neatinsă prea mult de tumultul civilizaţiei.

Într-o zi s-a rupt totul.A murit mama. Şi acum dupa atâta timp mă podinesc lacrimile. Eram încă un copil. Nu înţelegeam de ce. Nu mă interesa să dau vina pe ceva. O vroiam înapoi. Şi nu puteam să fac nimic. Neputincios în faţa vieţii. Am dat la liceul la care visa ea să dau, pe timpuri unul din cele mai bune din ţară. Ea ar fi vrut să devin doctor şi cred că dacă ar fi trăit s-ar fi întâmplat aşa. Am pierdut însă motivaţia,sprijinul, în timpul liceului am fost undeva pe la mijloc departe de ce ar fi vrut şi departe de ce aş fi putut. Am avut o zvâcnire de orgoliu pe final la bacalaureat şi l-am absolvit printre primii fără emotii. După care...

Nu am devenit doctor pentru că aşa am ales. Nu am vrut o viaţa trăită pentru carieră,o viaţă în care să nu am libertatea şi timpul pentru a trăi. În plus nu am mai avut îndrumarea şi motivaţia. Nu mai era mama...

Într-o zi am simţit o chemare. Nu ştiam că e o chemare,mi-am dat seama după.  Sora-mea şi tatal meu trăgeau de mine să mergem la biserică iar eu am hotărât să nu merg. Era Noaptea de Înviere. Dar dintr-o dată pe măsură ce se apropia momentul Învierii am simţit că trebuie să merg. Şi am început eu să insist să mergem.

Şi acolo am văzut un fluture mic şi frumos care zâmbea. Am stat în contemplare până când s-a terminat slujba,după care am intrat în panică. Fluturele pleca...pentru totdeauna. Nu puteam să-l las să plece,fără să-l mai văd o dată. Am plecat în urmărirea lui până când mi-am dat seama că tot va dispărea. Şi atunci i-am vorbit. Mi-a zâmbit şi de aici până să-mi dau seama a fost o poveste. Am trăit-o eu şi fluturele. L-am iubit mult pe fluturaş. Dar pentru că-l iubeam mult mi-am dat seama că cu mine nu putea să mai zboare. Copilul din mine,cel care ar fi vrut să se realizeze mă trăgea de mânecă să las fluturele să-şi vadă de zborul lui să nu-l trag în jos. Am văzut potenţialul fluturelui şi am hotărât că nu pot să-l împiedic să-şi realizeze visele. Prin zborul lui aş fi vrut să zbor şi eu un pic. Şi l-am lăsat să zboare.

Din când în când mă gândesc la fluturaş...aş vrea să ştiu ce face,să ştiu dacă e bine,aş vrea să fim prieteni,să vorbim,să-i fiu aproape când are nevoie de un sfat sau când vrea să spună ceva pur şi simplu. Şi sunt mândru că am scris o mică istorioară în viaţa lui...şi el în a mea.

Cine suntem noi,oamenii?

Păi să zicem ca la inceputuri fiecare venim cu câte o zestre ,,biologică".  Se rezuma totul la atât? Nu. Iată exemplul lui George,care prunc fiind, dinainte de a putea articula un cuvânt,din cauza morţii parinţilor ajunge în grija unei căţele căreia i-au murit căţeluşii. Ce se întâmplă cu George? Fizic,devine din biped quadruped, merge in patru labe aidoma câinilor care l-au adoptat; comunicarea lui e reprezentată de mârâituri şi lătrături cu care se înţelege cu haita, în plus reuşeşte să devină mascul alpha şi să domine haita din care face parte. Mănâncă ceea ce mănâncă şi tovarăşii lui. Este găsit de către oameni şi se încearcă studierea şi reeducarea lui.Ce se constată? Atunci când copii sălbatici sunt găsiţi la o vârsta înaintată, de regulă sunt incapabili de a mai învăţa limbajul uman şi de a se obişnui cu relaţiile umane normale.
Importanţa ,,celor şapte ani de acasă"...deci educaţia.Educaţia primită la inceputuri te modelează şi te ajută în pornirea ta de a deveni ,,om mare".Şi de aici încolo este vorba despre un lung proces de învăţare,studiere,relaţionare,experimentare. Şi încep să apară şi deciziile singulare. Începem să decidem singuri în baza a ceea ce am învăţat, a ceea ce ni s-a spus despre şi pentru...în baza a ceea ce credem.
Iar odată cu decizia vine şi ceea ce ne defineşte cel mai mult şi ceea ce ne diferenţiază unii de ceilalţi...ALEGEREA!
Alegerea e un proces care cizelează modul de a fi al fiecăruia..eşti ceea ce eşti, dar dacă ai fi făcut într-un moment dat o altă alegere ai fi fost confruntat cu alte situaţii şi ai fi chiar dacă şi numai un pic ... DIFERIT!
Câteodată avem poate impresia că nu ne-am schimbat deloc...că am rămas aceeiaşi. Fals! Fiecare alegere pe care am făcut-o ne-a schimbat puţin câte puţin, iar cel din prezent nu va fi niciodata identic cu cel din trecut sau viitor.
Şi asta ne face UNICI şi SPECIALI pe noi oamenii.