Balada fluturelui

Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă izvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetișor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în față:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginție ceață,
Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceață,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieși o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Și ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Un înger blând cu fața radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond și moale ca mătasa
Grumazul alb și umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subțire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.

De mic copil am avut o mare dorinţă de a cunoaşte, de a şti cât mai multe, de a citi, de a învăţa tot ce credeam că o să-mi fie de folos mai târziu. Tata cadru militar, în felul lui disciplinat reuşea să-mi arate că trebuie să mă ghidez după reguli şi să încerc să-mi cunosc limitele. E important la început să descoperi că dacă încerci cu mâna focul poţi să te arzi. Mama fostă învăţătoare şi asistentă medicală îmi dădea cu toată bunătatea ei educaţia,căldura şi motivaţia pentru a deveni o persoană de calitate.Mi-a plăcut de mic să citesc,de când ai mei obosiţi de a-mi mai citi basme mi-au arătat că pot să o fac şi singur. Iar cu timpul am trecut la povestiri şi romane. În faţa mea se deschidea o lume minunată şi se pare că-mi folosea şi pe plan şcolar(eram mereu cel mai bun din clasă şi printre cei mai buni din şcoală, iar dacă la început a fost un scop în sine,după un timp a devenit ceva obişnuit). Am avut parte de o copilărie şi cu bune şi cu rele,dar feerică în marea ei parte cu vacanţe de vis într-o lume virgină, neatinsă prea mult de tumultul civilizaţiei.

Într-o zi s-a rupt totul.A murit mama. Şi acum dupa atâta timp mă podinesc lacrimile. Eram încă un copil. Nu înţelegeam de ce. Nu mă interesa să dau vina pe ceva. O vroiam înapoi. Şi nu puteam să fac nimic. Neputincios în faţa vieţii. Am dat la liceul la care visa ea să dau, pe timpuri unul din cele mai bune din ţară. Ea ar fi vrut să devin doctor şi cred că dacă ar fi trăit s-ar fi întâmplat aşa. Am pierdut însă motivaţia,sprijinul, în timpul liceului am fost undeva pe la mijloc departe de ce ar fi vrut şi departe de ce aş fi putut. Am avut o zvâcnire de orgoliu pe final la bacalaureat şi l-am absolvit printre primii fără emotii. După care...

Nu am devenit doctor pentru că aşa am ales. Nu am vrut o viaţa trăită pentru carieră,o viaţă în care să nu am libertatea şi timpul pentru a trăi. În plus nu am mai avut îndrumarea şi motivaţia. Nu mai era mama...

Într-o zi am simţit o chemare. Nu ştiam că e o chemare,mi-am dat seama după.  Sora-mea şi tatal meu trăgeau de mine să mergem la biserică iar eu am hotărât să nu merg. Era Noaptea de Înviere. Dar dintr-o dată pe măsură ce se apropia momentul Învierii am simţit că trebuie să merg. Şi am început eu să insist să mergem.

Şi acolo am văzut un fluture mic şi frumos care zâmbea. Am stat în contemplare până când s-a terminat slujba,după care am intrat în panică. Fluturele pleca...pentru totdeauna. Nu puteam să-l las să plece,fără să-l mai văd o dată. Am plecat în urmărirea lui până când mi-am dat seama că tot va dispărea. Şi atunci i-am vorbit. Mi-a zâmbit şi de aici până să-mi dau seama a fost o poveste. Am trăit-o eu şi fluturele. L-am iubit mult pe fluturaş. Dar pentru că-l iubeam mult mi-am dat seama că cu mine nu putea să mai zboare. Copilul din mine,cel care ar fi vrut să se realizeze mă trăgea de mânecă să las fluturele să-şi vadă de zborul lui să nu-l trag în jos. Am văzut potenţialul fluturelui şi am hotărât că nu pot să-l împiedic să-şi realizeze visele. Prin zborul lui aş fi vrut să zbor şi eu un pic. Şi l-am lăsat să zboare.

Din când în când mă gândesc la fluturaş...aş vrea să ştiu ce face,să ştiu dacă e bine,aş vrea să fim prieteni,să vorbim,să-i fiu aproape când are nevoie de un sfat sau când vrea să spună ceva pur şi simplu. Şi sunt mândru că am scris o mică istorioară în viaţa lui...şi el în a mea.