Translate

Pagine

miercuri, 22 iunie 2011

Organe umane pentru transplant, „crescute în” porci!

Graţie celulelor stem, organele umane vor putea fi crescute în corpul porcilor pentru a fi apoi utilizate în transplanturi, arată un nou studiu.
Cercetătorii au descoperit că pot crea animale himere, care să poarte organe aparţinând altor specii, prin injectarea de celule stem atunci când se află în faza de embrion.
Oamenii de ştiinţă au injectat celule stem provenite de la şobolani în embrionul şoarecilor care au fost modificaţi genetic astfel încât să nu îşi poată crea propriile organe. Aşadar au creat şoareci care aveau organe de şobolani.
Tehnica folosită poate permite porcilor să formeze organe umane create din celulele stem ale pacienţilor, organe ce vor fi ulterior transplantate. Prin folosirea celulelor stem ale pacienţilor, s-ar putea reduce riscul ca transplantul să fie respins, oferind în acelaşi timp şi o sursă abundentă de donatori de organe. Astăzi, insuficienţa organelor pentru transplant duce la crearea unor liste lungi de aşteptare.
Profesorul Hiromitsu Nakauchi, director al Centrului pentru Biologia Celulelor Stem şi pentru Medicină Regenerativă din cadrul Universităţii Tokyo din Japonia, a spus că "scopul nostru final este acela de a genera organe umane funcţionale pornind de la celule stem pluripotente induse".
"Tehnica, cunoscută sub numele de complementarea blastocistelor, ne oferă o nouă abordarea pentru furnizarea de organe. Am încercat cu succes această tehnică între şoareci şi şobolani. Suntem încrezători în generarea de organe funcţionale umane care să utilizeze această abordare".
Profesorul Nakauchi, cel care a prezentat studiul la conferinţa anuală a Societăţii Europene de Genetică Umană, a utilzat un tip de celule stem adulte cunoscute sub numele de celule stem pluripotente induse, care pot fi prelevate dintr-un eşantion de ţesut, cum ar fi pielea, şi care se pot dezvolta în orice tip de celule găsite în organism.
Împreună cu colegii săi, profesorul a injectat celulele prelevate din ţesuturile şobolanilor şi le-a injectat în embrionii şoarecelui (în blastocistele acestuia, mai exact) care nu puteau să crească propriul lor pancreas, organul care produce hormoni importanţi din corp, cum este insulina. Atuci când şoarecii au ajuns la maturitate, ei nu au prezentat semne de diabet zaharat şi aveau un pancreas format aproape în totalitate din celulele stem ale şobolanului.
Cercetătorii au afirmat că celulele stem ale şobolanului au crescut în nişa creată de absenţa pancreasului de şoarece, astfel că aproape orice organ va putea fi conceput folosind această tehnică.
Dacă s-ar folosi celule stem umane, tehnica ar produce o modalitatea de a trata pacienţii cu diabet zaharat, oferind o modalitate de a înlocui propiul lor pancreas. Proiectul are ecouri ale cărţii şi ale filmului "Never Let Me Go", în care clonele au fost folosite pentru a furniza organe pregătite pentru transplant pentru cei bogaţi. În realitate, cercetătorii nu au voie să creeze embrioni umani care să aibă capacitatea de a dezvolta organe şi astfel speră că vor putea folosi porci.
Profesorul Nakauchi speră să testeze în continuare tehicile de creştere a altor organe şi să primească permisiunea de a folosi celule stem umane. Aceştia au reuşit deja să producă porci capabili să genereze sânge uman prin injectarea de celule stem din sângele oamenilor, în fetuşii de porc.
"Din motive etice nu putem crea un embrion uman cu deficit de organe şi să îl utilizăm pentru completarea blastocistului. Pentru a genera organe umane, trebuie să utilizăm această tehnică folosind blastociste de la animale precum porcul", susţine profesorul.
"Complementarea blastocistelor între specii nu a fost testată înainte, dar am demonstrat acum că este posibilă", continuă acesta.
Profesorul Chris Mason de la catedra de Medicina Regenerativă din cadrul Colegiului Universitar din Londra, a declarat că "nu există nicio îndoială că vindecarea diabetului zaharat este o provocare, dar acest lucru ar putea fi o modalitate potenţială de a sprijini această tehnică, deşi necesită o serie de resurse sustenabile şi o finanţare majoră pentru testare şi dezvoltare".
"Pentru un transplant de rinichi ce nu este urgent, este o ofertă atractivă aceea de a putea fi prelevate celulele unui pacient şi de a-i oferi acestuia un rinichi personalizat".
"Există un drum lung de parcurs înainte ca această tehnică să poată face ca transplanturile să fie uşor de utilizat, dar este totuşi o viziune interesantă", continuă profesorul Manson.
Sursa: The Telegraph

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu