Anul acesta, vom fi 7 miliarde –
7 miliarde de făpturi umane vor locui planeta, folosindu-i resursele,
cu sau fără recunoştinţă, cu mai mult ori mai puţin discernământ,
constienti sau nu de impactul lor asupra a tot ceea ce e în jur. De la
îndemnul biblic „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l
supuneţi”, s-a ajuns azi la îndemnuri la responsabilitate privind
numărul de copii pe care-i facem şi la avertizări aproape isterice
privind necesitatea scăderii vitezei cu care ne înmulţim. Trecând de la
cantitate la calitate, nu doar câţi vom fi, ci şi cum vom fi – cum vor
trăi oamenii, ce probleme vor avea, ce schimbări se vor petrece cu ei –
sunt aspecte pe care încercăm să le prevedem, în încercarea de a
îmbunătăţi ce se poate îmbunătăţi şi de a ne pregăti pentru restul.
De curând,
un amplu raport privind starea viitoare a
lumii a fost dat publicităţii:
2010 Revision of
World Population Prospects este un ansamblu de previziuni
privind creşterea populaţională a omenirii şi anumite aspecte ale
calităţii vieţii oamenilor, elaborat pe baza unor indicatori
statistici comunicaţi de ţările lumii în anul 2010. Pentru prima
dată, Organizaţia Naţiunilor Unite îşi aruncă privirea până în anul
2100 pentru a prevesti viitorul umanităţii.
Deci, ce se va întâmpla cu noi până la sfârşitul acestui veac?
Să vedem...
Numărul
7 miliarde în 2011 - 9 miliarde în 2050 - 10 miliarde în
2085. Acestea sunt cifrele estimative furnizate de ONU,
care a folosit diferite modele de predicţie pentru a prevedea
"încărcătura" umană pe care o va purta planeta în următoarele
câteva decenii.
Pare enorm, mai ales că timpul pare să treacă atât de repede -
ai impresia că acuşi o să se facă anul 2050 şi o să fim cu o treime
mai mulţi decât suntem acum.
Există şi vreo veste bună? Oarecum. Rata creşterii populaţiei a
scăzut mult în ultimii 50 de ani şi, după toate probabilităţile, va
continua să scadă. Cu alte cuvinte, creşterea va fi mai lentă. În
locul unei înşiruiri greoaie de cifre, care să argumenteze această
evoluţie, uitaţi-vă la animaţia de mai jos, care arată modul în
care se estimează că va spori populaţia globului.
Vor fi, evident,
diferenţe mari între continente: Africa, de pildă, va ajunge de
la 1 miliard de locuitori, cât are în prezent, la cca. 3,6
miliarde, în 2100.
Clasamentul ţărilor, în funcţie de mărimea populaţiei, va suferi
schimbări, unele previzibile, altele surprinzătoare.
Cele mai populate ţări erau în 2010: China
(1.341 milioane locuritori), India (1.225 milioane), SUA (310
milioane).
Cum va arăta clasamentul în 2100, după estimările oficiale?
Locul I: India (populaţie estimată: 1.551
milioane locuitori).
Locul II: China (941 milioane - remarcabilă
scăderea, dar cât de bine sau de rău va fi că scade populaţia
Chinei, asta numai viitorul ne-o va arăta).
Iar pe locul III - surpriză! - ar putea ajunge
Nigeria, ţară care azi ocupă locul 7, dar care, având o rată mare a
fertilităţii, va ajunge, se prognozează, la o populaţie de 730
milioane - cât toată populaţia actuală a Europei!
Mai bătrâni, tot mai
bătrâni...
După cum probabil ştiţi, unele ţări - cele dezvoltate - au deja
populaţii îmbătrînite, ca urmare a unei fertilităţi scăzute
(fertilitatea este, în această accepţie demografică, un indice
calculat pe baza numărului de copii născuţi vii şi a numărului de
femei din populaţia respectivă), cuplate cu o speranţă de viaţă mai
mare; în schimb, ţările subdezvoltate, unde, de obicei,
fertilitatea este ridicată, au populaţii tinere, însă cu o speranţă
de viaţă scăzută.
Una peste alta,
tendinţa este de creştere a speranţei de
viaţă şi de îmbătrânire a populaţiei planetei.
În anul 2010, 7,6% din populaţia globului avea peste 65 de
ani.
În 2100, procentul celor de vîrsta a treia va ajunge la 22%.
În ţările în curs de dezvoltare, cu rate mari ale fertilităţii,
speranţa de viaţă este, în medie de 56 de ani (scăzută);
specialiştii consideră drept cauză principală a fenomenului
infecţia cu virusul HIV (şi îmbolnăvirea consecutivă de SIDA).
Datorită progreselor făcute în prevenirea răspândirii bolii,
dar şi extinderii tratamentelor cu medicamente antiretrovirale, se
prevede că
mortalitatea din cauza HIV/SIDA va continua să
scadă. Şi mortalitatea din alte cauze (malnutriţie,
infecţii cu boli tropicale endemice ş.a.) va regresa, astfel încât,
conform previziunilor, în aceste ţări speranţa de viaţă va ajunge
în medie, la 69 de ani în 2045-2050 şi la 77 ani în 2095-2100.
(Pentru comparaţie: în anul 2010, speranţa medie de viaţă, în
România era, conform declaraţiilor ministrului muncii, de 70 de ani
la bărbaţi şi 77,1 ani la femei.)
Sărăcia
În momentul de faţă,
48 dintre statele lumii sunt
incluse de ONU în rândul "celor mai slab dezvoltate ţări"
(Least Developed Countries - LDCs) - cu alte cuvinte, cele mai
sărace ţări, cu nivelul de trai cel mai scăzut, cele mai… amărâte
ţări; da, ştiu că nu e un cuvânt "corect politic", dar descrie,
cred, mai expresiv tabloul întunecat al existenţei oamenilor acelor
ţări decât definiţia
oficială a sărăciei extreme,
elaborată de Banca Mondială în 2008: a trăi cu mai puţin de 1,25
USD pe zi, de persoană.
Categoria LDC a fost creată în 1970, în prima listă, publicată
în 1971 (lista e revizuită o dată la trei ani) fiind cuprinse 51 de
ţări, care prezentau cele mai mici valori ale unor indicatori de
dezvoltare socioeconomică. Majoritatea se află în Africa
sub-sahariană.
Aceste ţări suferă de pe urma sărăciei extreme, a conflictelor
armate (războaie civile, frecvente ciocniri inter-etnice), a
corupţiei şi a instabilităţii politice şi sociale. Epidemiile fac
ravagii, oamenii sunt extrem de vulnerabili în faţa dezastrelor
naturale.
Ţările cu pricina pot "promova", adică sunt scoase de pe listă
atunci când situaţia lor socieconomică se îmbunătăţeşte, depăşind
un anumit prag. Descurajant e faptul că, din 1971 şi până acum,
doar trei ţări au reuşit să promoveze: Botswana în
1994, Republica Capului Verde în 2007 şi Maldive la începutul
acestui an.
Aşadar, lista e încă foarte lungă: 48 de ţări doresc şi speră să
o părăsească, dar se zbat încă în plasa sărăciei, a
vulnerabilităţii sociale şi economice, a deficienţei în programele
de sănătate şi educaţie.
Totuşi, Organizaţia Naţiunilor Unite are planuri îndrăzneţe: în
opinia specialiştilor ei, jumătate din cele 48 de ţări ar putea
depăşi acest statut până în 2020, dacă - ei, asta e, DACĂ... - vor
beneficia de programe mai bune la nivel naţional şi de sprijin
internaţional. Ajutoare pentru dezvoltare mai bine direcţionate,
politici mai eficiente în domeniul exporturilor, dublarea
productivităţii agricole şi a numărului de persoane cuprinse în
programele de educaţie şcolară, precum şi întărirea democraţiei,
sunt măsuri propuse de grupul de experţi ONU care a analizat recent
situaţia.
Acum, pe hîrtie sună foarte bine, dar... Avem vreun motiv să
credem că sărăcia în lume s-ar putea diminua? Speranţa moare
ultima, se ştie, dar există nişte fapte, nişte date concrete pe
care să ne sprijim speranţele?
Oarece reuşite există, deşi recenta criză economică a încetinit
considerabil progresele, în ansamblu. Cu bune şi cu rele,
iată câteva date privind evoluţia sărăciei şi mersul luptei
împotriva ei:
Numărul persoanelor care trăiesc sub limita sărăciei (cu mai
puţin de 1,25 USD pe zi) a scăzut, între anii 1990 şi 2005, de la
1,8 miliarde la 1,4 miliarde.
Proporţia persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă în
regiunile în curs de dezvoltare a scăzut şi ea, de la 46% la 27%.
Dar (fir-ar să fie!)
criza economică din 2008-2009 a împins iarăşi milioane de oameni în
mizerie, creşterea preţurilor la alimente ducând la
înrăutăţirea severă a situaţiei pentru mulţi dintre cei aflaţi la
marginea sărăciei.
În ansamblu, chiar dacă aceste tendinţe pozitive se menţin, se
estimează că,
în 2015, cca. 920 de milioane de persoane tot
vor trăi sub limita sărăciei.
Orice lucru bun se plăteşte. Spun experţii ONU: în viitor, sute
de milioane de persoane (majoritatea din India şi China) vor ieşi
din starea de sărăcie, trecând în rândurile aşa-numite clase de
mijloc. Iar odată ajunşi acolo, când viaţa lor se va îmbunătăţi,
vor avea standarde mai ridicate, pretenţii mai mari privind nivelul
de confort, ceea ce va genera o cerere sporită de produse şi
servicii. Pe de o parte, e bine; pe de altă parte, trebuie luat în
calcul impactul asupra mediului: va fi vorba despre un consum mai
mare de energie, de apă şi de materii prime şi o cantitate mai mare
de deşeuri.
În anul
2050, cererea de produse alimentare va fi cu 75% mai mare decât
astăzi.
Foametea
Deşi sărăcia are multe consecinţe grave (din perspectiva
educaţiei, a sănătăţii şi altele), totuşi, efectul ei cel mai rapid
invocat este foamea - ce devine
foamete, atunci cînd se întinde mult în timp şi spaţiu.
Cel mai întristător lucru este că, după estimările ONU,
o treime din hrana produsă în lume se pierde sau e aruncată
la gunoi - mai mult de un miliard de tone în fiecare
an!
În ţările în curs de dezvoltare, e vorba mai degrabă de
pierderi: recoltele sunt depozitate în condiţii precare, drept care
sunt atacate de dăunători, sau produse uşor perisabile (cum ar fi
lactatele) sunt transportate fără refrigerare şi se strică...
Soluţia ar fi îmbunătăţirea tehnologiei şi a infrastructurii:
construirea de silozuri moderne, dotarea cu instalaţii
frigorifice... dar toate astea costă, deci e nevoie de programe
centrate pe îmbunătăţirea capacităţilor de stocare şi transport al
alimentelor. Banca Africană de Dezvoltare desfăşoară un astfel de
program, cu o durată de 7 ani, în vederea reducerii cu 3% a
pierderilor de produse alimentare în ţările Africii. Dacă totul
merge conform planului, după 7 ani, pagubele ar putea fi
semnificativ reduse.
În schimb, în ţările dezvoltate, problema e cu totul alta -
aici, de cele mai multe ori, e vorba despre hrană aruncată la
gunoi, pur şi simplu. Consumatorii îşi au partea lor de răspundere,
cât despre marile lanţuri de magazine alimentare... ce să mai
vorbim: sute de milioane de tone de alimente perfect comestibile
ajung anual la tomberon, fie din cauza reglementărilor restrictive
privind data expirării, fie din cauză ca şi-au pierdut, oarecum,
aspectul comercial ideal. Fructele şi legumele sunt cel mai adesea
aruncate din acest motiv.
Şi toate acestea, în timp ce, efectiv, o grămadă de lume nu are
ce mânca.
Copilaşii sub 5 ani suferă încă de foame şi subalimentaţie,
într-o măsură zguduitoare, chiar dacă s-au făcut oarece progrese.
În 1990, cca. o treime dintre copiii sub cinci ani ai lumii erau
subponderali; azi, cifra e de aproximativ 26%.
Evident, soluţiile ţin şi de sfera finanţelor şi a politicii, cu
asta toată lumea e de acord, dar, când e vorba despre stringenta
problemă a creşterii producţiei agricole, părerile sunt diferite.
Unii mizează pe recoltele de plante modificate
genetic, superproductive, pentru a rezolva problema
foametei. Alţii susţin o idee diametral opusă, foarte îndrăzneaţă
în contextul actual: că, dimpotrivă,
aşa-numita agricultură
organică şi recursul la anumite metode tradiţionale, care şi-au
dovedit eficacitatea în decursul secolelor, ar putea fi soluţia la
problema foamei în lume. Experimente surprinzătoare,
realizate în diverse ţări - în China, Marea Britanie, India, Kenya,
Brazilia, Guatemala, Honduras - au arătat că vechi practici
tradiţionale precum folosirea ca îngrăşământ a gunoiului de grajd
şi cultivarea mai multor specii pe acelaşi lot de pământ (în
opoziţie cu monocultura - tarlale imense cultivate cu o singură
specie, aşa cum se procedează azi în cadrul agriculturii moderne)
menţin mult mai bine productivitatea solului în timp şi reduc
atacul dăunătorilor. Ca să vezi!
(Pe lângă lupta pentru hrană,
se va duce şi o bătălie
tot mai acerbă pentru apă, căci nevoile de apă cresc
mereu, iar rezervele nu pot ţine pasul. E drept, se şi risipeşte
enorm de multă apă. Se pare că avem nevoie de o nouă "cultură a
apei", până nu ajungem să avem una ca a locuitorilor de pe Arrakis,
imaginara planetă deşertică înfăţişată în
Dune, pentru ai
cărei locuitori apa, extrem de puţină, era resursa cea mai
preţioasă, valoarea supremă.)
Obezitatea...
La polul opus,
ţările bogate se confruntă cu o adevărată
epidemie de obezitate; în plus, malnutriţia îi loveşte, în
proporţie surprinzătoare, şi pe cetăţenii acestor ţări, pentru că
destui dintre ei mănâncă mult, dar prost. Abuzul de junk food
generează adesea carenţe nutriţionale de vitamine şi săruri
minerale, care se adaugă, ca factori de risc, la cei reprezentaţi
de colesterolul mărit, tensiunea tot mărită, burta mărită şi ea...
Iar
incidenţa obezităţii tot creşte şi creşte...
... şi alte boli în
plină expansiune
Îngrijorător şi sumbru,
una dintre afecţiunile care cunosc o răspândire tot mai largă este
demenţa - fie boala Alzheimer, fie alte forme de demenţă - , în
conjuncţie cu creşterea speranţei de viaţă: aceste boli sunt mult
mai frecvente în rândul vârstnicilor. Asta este, totul e cu dus
şi-ntors.
Şi încă o afecţiune care se extinde cu repeziciune în lume:
depresia,
căreia i se descoperă mereu noi forme. Iar stilul de viaţă modern
este el însuşi asociat cu apariţia unor afecţiuni specifice,
veritabile
boli ale vremurilor noi.
Bine, murim, da' din ce
cauză?
Dacă multă vreme bolile contagioase au fost o cauză majoră a
morţii în lume, în viitor bolile netransmisibile şi accidentele vor
deveni pricipalele cauze de deces, afirmă Organizaţia Mondială
Sănătăţii. Aceeaşi instituţie avertizează că rata accidentelor auto
va creşte, iar
decesele produse de fumat le vor depăşi ca
număr chiar pe cele produse de HIV/SIDA. Până şi în
Africa, ale cărei ţări au populaţii tinere, fumatul, hipertensiunea
şi nivelul mare de colesterol în sânge au ajuns să se numere
printre primii 10 factori de risc pentru sănătate.
După o atât de sumbră viziune a unei omeniri alcătuite dintr-o
mulţime de oameni subnutriţi şi care mor de tineri şi la fel de
mulţi alţii obezi, dar malnutriţi, şi deprimaţi ori demenţi, mai
putem avea vreun motiv de optimism? Pare cinic şi aproape absurd
chiar şi să pomenim cuvântul optimism. Şi totuşi...
Aceste cifre sunt calculate şi enunţate nu doar ca să ştim cum
stăm, ci şi ca să ne pună în gardă, pentru ca fiecare dintre noi,
cunoscând tendinţele actuale, să poată lua măsurile care stau în
puterea lui. Nu-i obligatoriu să îngroşăm şi noi statisticile
acelea sumbre. Aveţi grijă de voi, mâncaţi cât şi cum trebuie
pentru a rămâne sănătoşi, nu vă bateţi joc de resurse şi încercaţi
să găsiţi motive de bucurie în viaţă, atâta timp cât vă va fi dat
să trăiţi. Sănătate - fizică şi spirituală - tuturor!
autor:
Mihaela Stanescu