Translate

Pagine

miercuri, 22 iunie 2011

Organe umane pentru transplant, „crescute în” porci!

Graţie celulelor stem, organele umane vor putea fi crescute în corpul porcilor pentru a fi apoi utilizate în transplanturi, arată un nou studiu.
Cercetătorii au descoperit că pot crea animale himere, care să poarte organe aparţinând altor specii, prin injectarea de celule stem atunci când se află în faza de embrion.
Oamenii de ştiinţă au injectat celule stem provenite de la şobolani în embrionul şoarecilor care au fost modificaţi genetic astfel încât să nu îşi poată crea propriile organe. Aşadar au creat şoareci care aveau organe de şobolani.
Tehnica folosită poate permite porcilor să formeze organe umane create din celulele stem ale pacienţilor, organe ce vor fi ulterior transplantate. Prin folosirea celulelor stem ale pacienţilor, s-ar putea reduce riscul ca transplantul să fie respins, oferind în acelaşi timp şi o sursă abundentă de donatori de organe. Astăzi, insuficienţa organelor pentru transplant duce la crearea unor liste lungi de aşteptare.
Profesorul Hiromitsu Nakauchi, director al Centrului pentru Biologia Celulelor Stem şi pentru Medicină Regenerativă din cadrul Universităţii Tokyo din Japonia, a spus că "scopul nostru final este acela de a genera organe umane funcţionale pornind de la celule stem pluripotente induse".
"Tehnica, cunoscută sub numele de complementarea blastocistelor, ne oferă o nouă abordarea pentru furnizarea de organe. Am încercat cu succes această tehnică între şoareci şi şobolani. Suntem încrezători în generarea de organe funcţionale umane care să utilizeze această abordare".
Profesorul Nakauchi, cel care a prezentat studiul la conferinţa anuală a Societăţii Europene de Genetică Umană, a utilzat un tip de celule stem adulte cunoscute sub numele de celule stem pluripotente induse, care pot fi prelevate dintr-un eşantion de ţesut, cum ar fi pielea, şi care se pot dezvolta în orice tip de celule găsite în organism.
Împreună cu colegii săi, profesorul a injectat celulele prelevate din ţesuturile şobolanilor şi le-a injectat în embrionii şoarecelui (în blastocistele acestuia, mai exact) care nu puteau să crească propriul lor pancreas, organul care produce hormoni importanţi din corp, cum este insulina. Atuci când şoarecii au ajuns la maturitate, ei nu au prezentat semne de diabet zaharat şi aveau un pancreas format aproape în totalitate din celulele stem ale şobolanului.
Cercetătorii au afirmat că celulele stem ale şobolanului au crescut în nişa creată de absenţa pancreasului de şoarece, astfel că aproape orice organ va putea fi conceput folosind această tehnică.
Dacă s-ar folosi celule stem umane, tehnica ar produce o modalitatea de a trata pacienţii cu diabet zaharat, oferind o modalitate de a înlocui propiul lor pancreas. Proiectul are ecouri ale cărţii şi ale filmului "Never Let Me Go", în care clonele au fost folosite pentru a furniza organe pregătite pentru transplant pentru cei bogaţi. În realitate, cercetătorii nu au voie să creeze embrioni umani care să aibă capacitatea de a dezvolta organe şi astfel speră că vor putea folosi porci.
Profesorul Nakauchi speră să testeze în continuare tehicile de creştere a altor organe şi să primească permisiunea de a folosi celule stem umane. Aceştia au reuşit deja să producă porci capabili să genereze sânge uman prin injectarea de celule stem din sângele oamenilor, în fetuşii de porc.
"Din motive etice nu putem crea un embrion uman cu deficit de organe şi să îl utilizăm pentru completarea blastocistului. Pentru a genera organe umane, trebuie să utilizăm această tehnică folosind blastociste de la animale precum porcul", susţine profesorul.
"Complementarea blastocistelor între specii nu a fost testată înainte, dar am demonstrat acum că este posibilă", continuă acesta.
Profesorul Chris Mason de la catedra de Medicina Regenerativă din cadrul Colegiului Universitar din Londra, a declarat că "nu există nicio îndoială că vindecarea diabetului zaharat este o provocare, dar acest lucru ar putea fi o modalitate potenţială de a sprijini această tehnică, deşi necesită o serie de resurse sustenabile şi o finanţare majoră pentru testare şi dezvoltare".
"Pentru un transplant de rinichi ce nu este urgent, este o ofertă atractivă aceea de a putea fi prelevate celulele unui pacient şi de a-i oferi acestuia un rinichi personalizat".
"Există un drum lung de parcurs înainte ca această tehnică să poată face ca transplanturile să fie uşor de utilizat, dar este totuşi o viziune interesantă", continuă profesorul Manson.
Sursa: The Telegraph

luni, 20 iunie 2011

Balada fluturelui

Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă izvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetișor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în față:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginție ceață,
Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceață,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieși o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Și ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Un înger blând cu fața radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond și moale ca mătasa
Grumazul alb și umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subțire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.
De mic copil am avut o mare dorinţă de a cunoaşte, de a şti cât mai multe, de a citi, de a învăţa tot ce credeam că o să-mi fie de folos mai târziu. Tata cadru militar, în felul lui disciplinat reuşea să-mi arate că trebuie să mă ghidez după reguli şi să încerc să-mi cunosc limitele. E important la început să descoperi că dacă încerci cu mâna focul poţi să te arzi. Mama fostă învăţătoare şi asistentă medicală îmi dădea cu toată bunătatea ei educaţia,căldura şi motivaţia pentru a deveni o persoană de calitate.Mi-a plăcut de mic să citesc,de când ai mei obosiţi de a-mi mai citi basme mi-au arătat că pot să o fac şi singur. Iar cu timpul am trecut la povestiri şi romane. În faţa mea se deschidea o lume minunată şi se pare că-mi folosea şi pe plan şcolar(eram mereu cel mai bun din clasă şi printre cei mai buni din şcoală, iar dacă la început a fost un scop în sine,după un timp a devenit ceva obişnuit). Am avut parte de o copilărie şi cu bune şi cu rele,dar feerică în marea ei parte cu vacanţe de vis într-o lume virgină, neatinsă prea mult de tumultul civilizaţiei.
Într-o zi s-a rupt totul.A murit mama. Şi acum dupa atâta timp mă podinesc lacrimile. Eram încă un copil. Nu înţelegeam de ce. Nu mă interesa să dau vina pe ceva. O vroiam înapoi. Şi nu puteam să fac nimic. Neputincios în faţa vieţii. Am dat la liceul la care visa ea să dau, pe timpuri unul din cele mai bune din ţară. Ea ar fi vrut să devin doctor şi cred că dacă ar fi trăit s-ar fi întâmplat aşa. Am pierdut însă motivaţia,sprijinul, în timpul liceului am fost undeva pe la mijloc departe de ce ar fi vrut şi departe de ce aş fi putut. Am avut o zvâcnire de orgoliu pe final la bacalaureat şi l-am absolvit printre primii fără emotii. După care...
Nu am devenit doctor pentru că aşa am ales. Nu am vrut o viaţa trăită pentru carieră,o viaţă în care să nu am libertatea şi timpul pentru a trăi. În plus nu am mai avut îndrumarea şi motivaţia. Nu mai era mama...
Într-o zi am simţit o chemare. Nu ştiam că e o chemare,mi-am dat seama după.  Sora-mea şi tatal meu trăgeau de mine să mergem la biserică iar eu am hotărât să nu merg. Era Noaptea de Înviere. Dar dintr-o dată pe măsură ce se apropia momentul Învierii am simţit că trebuie să merg. Şi am început eu să insist să mergem.
Şi acolo am văzut un fluture mic şi frumos care zâmbea. Am stat în contemplare până când s-a terminat slujba,după care am intrat în panică. Fluturele pleca...pentru totdeauna. Nu puteam să-l las să plece,fără să-l mai văd o dată. Am plecat în urmărirea lui până când mi-am dat seama că tot va dispărea. Şi atunci i-am vorbit. Mi-a zâmbit şi de aici până să-mi dau seama a fost o poveste. Am trăit-o eu şi fluturele. L-am iubit mult pe fluturaş. Dar pentru că-l iubeam mult mi-am dat seama că cu mine nu putea să mai zboare. Copilul din mine,cel care ar fi vrut să se realizeze mă trăgea de mânecă să las fluturele să-şi vadă de zborul lui să nu-l trag în jos. Am văzut potenţialul fluturelui şi am hotărât că nu pot să-l împiedic să-şi realizeze visele. Prin zborul lui aş fi vrut să zbor şi eu un pic. Şi l-am lăsat să zboare.
Din când în când mă gândesc la fluturaş...aş vrea să ştiu ce face,să ştiu dacă e bine,aş vrea să fim prieteni,să vorbim,să-i fiu aproape când are nevoie de un sfat sau când vrea să spună ceva pur şi simplu. Şi sunt mândru că am scris o mică istorioară în viaţa lui...şi el în a mea.

Cine suntem noi,oamenii?

Păi să zicem ca la inceputuri fiecare venim cu câte o zestre ,,biologică".  Se rezuma totul la atât? Nu. Iată exemplul lui George,care prunc fiind, dinainte de a putea articula un cuvânt,din cauza morţii parinţilor ajunge în grija unei căţele căreia i-au murit căţeluşii. Ce se întâmplă cu George? Fizic,devine din biped quadruped, merge in patru labe aidoma câinilor care l-au adoptat; comunicarea lui e reprezentată de mârâituri şi lătrături cu care se înţelege cu haita, în plus reuşeşte să devină mascul alpha şi să domine haita din care face parte. Mănâncă ceea ce mănâncă şi tovarăşii lui. Este găsit de către oameni şi se încearcă studierea şi reeducarea lui.Ce se constată? Atunci când copii sălbatici sunt găsiţi la o vârsta înaintată, de regulă sunt incapabili de a mai învăţa limbajul uman şi de a se obişnui cu relaţiile umane normale.
Importanţa ,,celor şapte ani de acasă"...deci educaţia.Educaţia primită la inceputuri te modelează şi te ajută în pornirea ta de a deveni ,,om mare".Şi de aici încolo este vorba despre un lung proces de învăţare,studiere,relaţionare,experimentare. Şi încep să apară şi deciziile singulare. Începem să decidem singuri în baza a ceea ce am învăţat, a ceea ce ni s-a spus despre şi pentru...în baza a ceea ce credem.
Iar odată cu decizia vine şi ceea ce ne defineşte cel mai mult şi ceea ce ne diferenţiază unii de ceilalţi...ALEGEREA!
Alegerea e un proces care cizelează modul de a fi al fiecăruia..eşti ceea ce eşti, dar dacă ai fi făcut într-un moment dat o altă alegere ai fi fost confruntat cu alte situaţii şi ai fi chiar dacă şi numai un pic ... DIFERIT!
Câteodată avem poate impresia că nu ne-am schimbat deloc...că am rămas aceeiaşi. Fals! Fiecare alegere pe care am făcut-o ne-a schimbat puţin câte puţin, iar cel din prezent nu va fi niciodata identic cu cel din trecut sau viitor.
Şi asta ne face UNICI şi SPECIALI pe noi oamenii.

vineri, 31 decembrie 2010

Tort Diplomat cu fructe


  Anul acesta uratica mea a incercat un tort diferit fata de cele pe care le-a facut pana acum. Adica doua! Rezultatul a fost neasteptat de bun iar aspectul minunat. Asa ca m-am grabit sa salvez si aceasta reteta !

Ingrediente folosite:
 
- 300 ml lapte,
- 3 oua intregi,
- 500 gr. frisca, 
- 300 gr. zahar,
- 1 cutie de compot de ananas sau 1 ananas,
- 1 cutie de compot de caise pentru ornat,
- 2 portocale,
- 2 kiwi,
- 4-5 capsuni de ornat
- 6-7 linguri de gelatina (sau 6-7 foite de gelatina),
- esente de vanilie, portocale, fistic, dupa gust,
- 1 pachet de piscoturi de sampanie

Mod de preparare:
 
  Pentru inceput frecam bine cu telul sau la robotul de bucatarie 300 gr. de zahar cu 3 oua intregi, peste care adaugam 250 ml. lapte. Amestecam bine si dam la foc mic pe aragaz, intr-o cratita de teflon care nu lipeste. 
 Separat, intr-un castron, dizolvam gelatina in 50 ml. lapte rece, dar scos din timp afara din frigider. Incalzim la foc mic pe aragaz pana se dizolva gelatina. Turnam gelatina dizolvata peste compozitia de lapte, zahar si oua. Fierbem compozitia de tort diplomat pe aragaz la foc moderat, pana clocoteste. 
 Luam compozitia de tort diplomat cu fructe de pe aragaz si o lasam sa se raceasca. Nu o racim la frigider, ci putem introduce vasul cu compozitia de tort in apa rece. Adaugam 500 gr. de frisca, esentele dupa gust si bucatele de ananas din compot sau proasptat. Intr-o cratita  asezam o folie subtire de celofan. 
  Tapetam folia de celofan cu felii de fructe (portocale, kiwi, ananas) si turnam  compozitia de tort. Peste compozitie, asezam un strat de piscoturi de sampanie insiropate cu compot. Acoperim tortul diplomat cu celofan si dam la frigider cel putin 12 ore. 
 Inainte de a servi tortul diplomat cu fructe, il rasturnam cu grija pe un platou mare, astfel incat primul strat va fi format din piscoturi, iar cel de deasupra, din fructe. Pofta buna!

Friptura de porc cu cascaval si rosii

  Anul acesta am experimentat un gust nou, pentru clasica friptura de anul nou. Tot cautand printre variatele retete de pe net am gasit-o pe aceasta si fiindca mi s-a parut interesanta ca si mod de preparare si gust am decis s-o incerc. 
 Prepararea a fost destul de usoara necesitand nici mai mult nici mai putin de 10 minute. Deci...

Ingrediente folosite:
 
- 1 bucata de muschi de porc
- 2 rosii
- 200-250 gr. cascaval
- 5 catei de usturoi
- sare, piper, boia
- 2-3 frunze de rozmarin proaspat
- 2-3 stropi de ulei de masline
- foaie de aluminiu

Mod de preparare:
 
  Se pregatesc dinainte cascavalul, rosiile si usturoiul. Cascavalul se taie felii subtiri. Rosiile se taie si ele felii subtiri, la fel si usturoiul. Carnea se feliaza ca atunci cand tai paine dar fara sa o tai de tot, felia trebuie sa aiba in jur de 1 cm grosime. Feliile se presara pe toate partile cu un pic de sare, piper si boia(optional). 
 Apoi se incepe aranjarea finala, intre doua felii se aseaza in ordine o feliuta de rosie, o feliuta de cascaval si 2-3 feliute de usturoi. Se incinge cuptorul si se pregateste tava. 
 Carnea astfel pregatita se pune pe o foaie de aluminiu, se arunca cu 2-3 stropi de ulei deasupra si se aseaza 2-3 frunze de rozmarin proaspat. Se inveleste totul cu folia de aluminiu in asa fel incat sa acopere totul. Se da tava la cuptorul incins in prealabil. 
 Eu am tinut-o la 180° pentru 1 ora, dupa care am desfacut folia de aluminiu de deasupra si am mai lasat-o inca o jumatate de ora sa se rumeneasca. 
 Rezultatul: arata spectaculos iar gustul...senzational, pot zice ca a meritat incercarea! 
Pofta buna si voua !

marți, 28 decembrie 2010

Carnati de casa


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 Sarbatorile de iarna fara carnati facuti in casa parca nu sunt la fel. Pe piata sunt o groaza de sortimente de cumparat, dar parca cei cumparati nu sunt la fel...sa fie din cauza conservantilor? Datorita acestui lucru e de preferat sa fie facuti in casa cu un strop de pasiune, un strop de noroc si destul de multa ...munca. Dar rezultatul merita efortul. Iata cum ii prepar eu:

Ingrediente necesare:
- 3 kg.carne macra de porc 
- 1,5 kg. slanina 
- 3 capatani de usturoi 
- sare 
- piper 
- cimbru, ienibahar, boia (optional) 
- mate subtiri

Mod de preparare:

 Matele se tin in apa rece sa nu se usuce. Carnea se prepara din bardita sau prin masina de tocat la sita cu ochiuri mari. Usturoiul se toaca cu putina apa rece. Se amesteca carnea cu usturoiul, sarea, piperul, condimentele celelalte dupa care se incepe umplerea matelor. Se umplu mai lejer carnatii care vor fi consumati primii. Se leaga matele si se atarna intr-un loc aerat, de preferat balconul. Pofta buna!