Translate

Pagine

duminică, 26 octombrie 2025

Tiramisu (Italia)




 Una di prajiturile de ,,excelenta'' ale bucatariei italienesti, usor si rapid de facut si cu care nu dai gres niciodata cand ai de dus ceva dulce in vizite la prieteni sau rude. Aceasta este varianta fara ou, m-am oprit la aceasta intrucat simplitatea si gustul m-au convins!

Ingrediente necesare:
○ Mascarpone 500 gr.
○ Smantana lichida
○ Piscoturi Savoiardi 2 pachete
○ Zahar pudra 5-6 linguri
○ Cafea instant(espresso dublu)
○ Lichior de cafea 1-2 lingurite
○ esenta de vanilie
○ Cacao

Mod de preparare:
Incepem prin a amesteca cu mixerul mascarponele cu zaharul pudra, se adauga apoi frisca lichida(cu 35% grasime), un pic de esenta de vanilie si lichiorul de cafea si se mixeaza bine. 
Piscoturile se trec prin cafeaua lichida rece(rapid, nu se lasa la inmuiat) si se aseaza in tava, se adauga apoi jumatate din cantitatea de crema. Se aseaza apoi al doilea strat de piscoturi inmuiate rapid in cafea si apoi restul de crema deasupra.
Se pudreaza deasupra cu cacao si se pune la rece.



Gogosi cu mere




 Cand ai mere prin frigider si-ti vine pofta de un dulce usor si gustos, poti face gogosele de mere. Gustul este asemanator cu cel al strudel-ului de mere.  Iata reteta pe care o folosesc eu:

Ingrediente necesare:

○ faina 1 cana aproximativ

○ 5 mere 

○ lapte 2 cani

○ 1 ou 

○ vanilie 

○ zahar 2 linguri

○ scortisoara 

○ esenta de rom

○ praf de copt (jumatate de plic)

○ sare 

○ lamaie

○ ulei de prajit

Mod de preparare:

Se pun intr-un castron zaharul, un pic de sare, oul, esenta de vanilie si putina scortisoara si se amesteca foarte bine. Adaugam apoi laptele, treptat faina si praful de copt. Se adauga si un pic de rom cau coniac. Trebuie sa obtineti o compozitie mai groasa(cam ca pentru snitele), se lasa aceasta compozitie o jumatate de ora. Merele se taie rondele, cu o forma mica rotunda se taie pe mijloc un cerc mic si asa ies si semintele, capetele merelor se taie foaie subtire si se arunca altfel se va desprinde aluatul lipicios la prajit; merele se stropesc cu putina zeama de lamaie.

Se incinge uleiul in tigaie, merele se trec intai prin faina pe o parte si pe alta si mai apoi prin compozitia noastra si se pun apoi la prajit(ca la snitele). Se lasa cateva minute pe ambele parti se scot pe hartie pentru a lasa exceul de ulei si se pudreaza cu zahar pudra si scortisoara.


sâmbătă, 25 octombrie 2025

Paine cu cartofi

 

Ingrediente necesare: 

○ 1 kg făină 00

○ cartofi 500 gr. 

○ 20g sare 

○ 7g drojdie uscată 

○ 1 lg zahăr 

○ 400-500 ml apă călduță 

○ 50 ml ulei

Mod de prepare: 

Preparăm maiaua cu drojdie, 1 lingura de zahăr, câteva linguri de făină și apă călduță. Când se spumează atunci e gata de folosit. 

Fierbem 500g de cartofi și îi dăm prin sită. 

Turnăm un kilogram de făină în bol, 20g de sare și apoi maiaua. Punem apoi și cartofii reci, 50 ml de ulei și ne apucăm de frământat. 

Lăsăm aluatul la dospit jumătate de oră și îl împletim puțin de la margine spre centru ca sa ne iasă o pâine pufoasă. 

Mai lăsăm odată aluatul sa dospească acoperit cu un prosop umed până se dublează în volum. 

Punem oala din fonta în cuptor la 230C, trebuie sa se încingă minim jumătate de oră, dar preferabil o oră. 

Numai bine când aluatul a crescut formăm intr-o bilă mai mare pe care o împărțim în două. Transferăm pâinea pe o foaie de copt, apoi crestăm cu un cuțit ascuțit și punem direct în oala încinsă din cuptor. 

Coacem 20 min cu capac la 230C după care scoatem capacul și mai coacem 20 min fără capac la 210 C. 

Trebuie acoperită cu un prosop măcar jumătate de oră înainte să o tai, astfel coaja va deveni mai moale și elastică, dar nu va faceți griji rămâne suficient de crocantă.


Cornulețe fragede

 

Reteta traditionala romaneasca, nelipsita la mesele de weeked sau cele festive si cu o mare alegere la umpluturi sau la compozitia aluatului. Eu m-am oprit la aceasta reteta si la cateva sfaturi culese de la alte gospodine.

Ingrediente necesare:

○ 150 de grame de untură de porc

○ 1 ou întreg

○ 130 de grame de iaurt

○ 1 linguriță de sare(6 grame)

○ 1 plic de zahăr vanilat

○ coaja rasă de la 1 lămâie (cu coaja netratată)

○ 300-330 de grame de făină (în funcție de calitatea făinii)

○ umplutură după gust: gem consistent, acrișor, de prune, visine, caise, nucă, sau rahat

○ făină pentru presărat planul de lucru

○ zahăr pudră vanilat pentru tăvălit cornulețele

Mod de preparare:

Se adauga sarea peste untura(la temperatura camerei), se adauga apoi oul, zaharul vanilatsi coaja rasa de lamaie. Se mixeaza cu mixerul, treptat se adauga iaurtul si se mixeaza pana se obtine o consistenta cremoasa cateva minute.

Incepem sa adaugam faina care se amesteca rapid(nu se framanta in exces pentru ca altfel cornuletele nu vor mai fi fragede). Se obtine un aluat compact si nelipicios, se impacheteaza cu folie alimentara si se da la rece 1 ora.

Intre timp se pregateste umplutura. Daca folosim rahat, tăiem rahatul în cuburi mai micuțe pe care le trecem prin zahărul din cutia cu rahat. Scuturăm bucățile de rahat de zahărul cu care sunt pudrate și trecem cubulețele noastre prin acest zahăr rezultat. Nu este nevoie de alt adaos de zahăr, este suficient cel scuturat de pe bucățile de rahat. 

După ce scoatem aluatul de la rece, presărăm făină pe masa de lucru și întindem foi subțiri de aluat. Decupăm foile în forme dreptunghiulare, apoi fiecare dreptunghi îl decupăm pe diagonală. Așezăm la capătul laturei mici a triunghiului câte două bucăți de rahat sau gemul, apoi rulăm, modelând ușor aluatul, așa încât triunghiul nostru să fie cât de cât isoscel. Tragem ușor de colțul drept.

Putem decupa aluatul în pătrate mai mari, apoi fiecare pătrat îl decupăm pe ambele diagonale și atunci obținem direct triunghiuri isoscele.

Sau, putem așeza rahatul la mijlocul laturei mari a triunghiului și rulăm. Așezăm cornulețele în tava tapetată cu hârtie de copt și le coacem pentru 20-25 de minute, la 200 de grade, în cuptorul preîncălzit.

Le lăsăm să se tempereze ușor, apoi le trecem prin zahăr pudră și le așezăm în cutii.


Chiroste Moldovenesti sau coltunasi

             






Chirostele, sau pirosti sau coltunasii fac parte dintre cele mai gustoase si traditionale dulciuri din zona Moldovei. Pot fi dulci sau sarate, acoperite de frisca, dulceata, branza rasa sau pesmet. 

Ingrediente necesare:
• 2 ouă(daca nu sunt de post)
• 500 gr făină
• un pahar cu apa calduta(sau lapte)
• 2 linguri ulei(optional)
• Sare
Varianta cu brânză dulce de vaci(umplutura dulce):
        ● Cca 250g brânză de vaci
        ● Un ou (însă puteți pune și două dacă doriți sau dacă primul este mic)
        ● 2, 3 linguri de zahăr
        ● Zahăr vanilat (după gust)
        ● Un vârf de cuțit de sare
Varianta cu brânză telemea de vaci(umplutura sarata):
• 250 g branza telemea
• 1 ou
• 50 g unt
• 200 ml smantana
• 25 g faina
Pentru ornat coltunasi:
• pesmet
• unt
• zahăr tos

Mod de pregatire:
Amestecăm toate ingredientele pentru compoziție într-un bol și le frământăm până avem un aluat dens, care nu se lipește de mâini.
Punem apoi aluatul pe planșeta de lucru și cu un sucitor intindem o foaie care ar trebui să fie subțirică.
Pasul următor este să dăm formele pentru chiroște, adică luăm un pahar sau o cană și facem forme rotunde în aluat. În interiorul acestora o să punem cam o lingură de magiun sau gem mai consistent, sau branza de vaci dulce, sau sarata; indoim foaia in doua si o inchidem bine pe laturi cu o furculita ca sa nu iasa umplutura la fiert.
Luam o oala mare de aproximativ 2-3 L si o umplem pe 3 sferturi cu apa. Adaugam o lingurita de sare si o punem la fiert. Cand apa incepe sa fiarba adaugam chirostele.
Este bine sa amestecam continuu in apa de cand incepem sa adaugam coltunasii pana i-am adaugat pe toti ca sa nu se lipeasca de fundul vasului sau intre ei. De asemenea este indicat sa ii adaugam pe rand si nu toti o data.
Ii lasam sa fiarba la foc mediu timp de 20 de minute, semiacoperiti cu un capac(preferabil transparent). Apoi oprim focul si ii mai lasam in apa inca 20 de minute ca sa devina mai pufosi. Vezi observa ca in timp ce fierb chirostele, vor fi mereu la suprafata, iar la finalul celor 20 de minute in care au stat doar in apa, vor sta pe fundul vasului(daca te grabesti si ai mai multi de facut poti sari etapa asta, ies buni oricum).
Chirostele se strecoara apa si se servesc calzi cu unt sau smantana.
Pentru ornat am topit untul în tigaie şi am presărat pesmet până a fost absorbit de unt. Acest pesmet cu unt l-am presărat peste chiroste. Mai putem presăra peste ei zahăr sau îi putem da prin unt topit şi apoi prin pesmet cu zahăr.

duminică, 10 martie 2024

Gulaş de vită

Gulaş de vită

Gulașul este o tocană care este preparată din carne de vită sau de vițel, cal, porc, miel sau oaie, sau combinate. La toate rețetele paprica (în Ungaria de multe ori și pasta de paprica) și ceapă, chiar și chimion și usturoi, joacă un rol esențial. Cel mai bine, gulașul, este gătit încet în cantități mari. Carnea animalelor tinere este mai puțin adecvată. Gulașul poate fi, de asemenea, preparat din carne mai tare și necesită puțină atenție la gătit. Reţeta aceasta este adaptată la Kitchenaid Multicook.

Ingrediente necesare: 

  • carne de vită 1kg.
  • cartofi 1kg.
  • morcovi medii 2 buc.
  • ardei gras 2 buc.
  • roşie mare 1 buc.
  • tije de ţelină 2-3 buc.
  • rădăcină de pătrunjel medie 1 buc.(opţional)
  • pătrunjel 2 leg. cca.
  • ceapă mare 3 buc.
  • usturoi căţei 8-9 buc.
  • pastă de tomate(concentrat) 150-200 gr.
  • paprika dulce 4-5 linguri
  • ulei de floarea soarelui sau de măsline 50ml.
  • sare 1 lingură
  • piper măcinat 1 linguriţă
  • chimen 1 lingură
  • apă 600-700 ml.
  • strozzapreti ( paste italieneşti) sau similar 300gr. cca.

Programe Kitchenaid Multicook folosite: Pulse, Stufat P7 şi Stufat P6. Am modificat viteza de învârtire a programelor la cea mai mică adică 1.

Mod de preparare:

  1. Se montează la oala Kitchenaid lama Multiblade, se adaugă în oală ceapa taiată in 4, usturoiul şi o jumătate de lingură de sare. Se închide capacul şi se acţionează comanda Pulse pentru 5 secunde. Se scoate capacul oalei şi se curăţă pereţii oalei cu o spatulă.
  2. Se înlocuieşte lama Multiblade cu accesoriul StirAssist. Se adaugă în oală uleiul şi o jumătate de lingură de chimen. Se selecţionează programul Stufat P7, se modifică viteza de învârtire la 1, se dă ok la Pasul 1(durează 5 min).
  3. Pasul 2: Se adaugă paprika amestecând pentru a se integra bine cu ceapa, se adaugă carnea de vită şi 300 ml. de apă rece. Se dă OK la Pasul 2(durează 30 min).
  4. Pasul 3: Se adaugă roşia tăiată cubuleţe, concentratul de tomate şi piperul proaspăt măcinat. Se dă OK la Pasul 3(durează 12 min).
  5. După terminarea programului Stufat P7 se trece la celălalt program şi anume Stufat P6.
  6. Se adaugă în oală morcovii tăiaţi rondele, rădăcina de pătrunjel(opţional), ardeiul gras tăiat în cubuleţe mici şi tijele de ţelină tăiate şi ele în cubuleţe mici, restul de o jumătate de lingură de chimen şi restul de apă cca. 300ml. Se dă Start la programul Stufat P6 Pasul 1, se modifică viteza de învârtire la 1. Acest pas durează 60 min. dar undeva la 45 de minute îl punem pe pauză (folosim ceasul de bucătărie) şi adăugăm cartofii tăiaţi cubuleţe, pătrunjelul tăiat mărunt şi restul de o jumătate de lingură de sare şi-i dăm din nou Start pentru a finaliza cele 60 min.
  7. Pasul 2: Este momentul în care se mai poate potrivi gustul, pentru cine vrea mai sărat mai poate adăuga sare, pentru cine vrea un gust mai iute poate adăuga un pic de pudră de paprika iute; eu prefer să fie mai degrabă un pic mai dulceag aşa că las cantităţile de condiment descrise până acum în reţetă. Se adaugă pastele (eu am preferat să folosesc strozzapreti din comoditate în locul tradiţionalelor găluşti de făină) şi se dă ok la Pasul 2(durează 10 min).
  8. Servirea se face adăugând un pic de pătrunjel tocat peste bunătatea din farfurie.
  9. Poftă bună!