Gulaş de vită

Gulaş de vită

Gulașul este o tocană care este preparată din carne de vită sau de vițel, cal, porc, miel sau oaie, sau combinate. La toate rețetele paprica (în Ungaria de multe ori și pasta de paprica) și ceapă, chiar și chimion și usturoi, joacă un rol esențial. Cel mai bine, gulașul, este gătit încet în cantități mari. Carnea animalelor tinere este mai puțin adecvată. Gulașul poate fi, de asemenea, preparat din carne mai tare și necesită puțină atenție la gătit. Reţeta aceasta este adaptată la Kitchenaid Multicook.

Ingrediente necesare: 

• carne de vită 1kg.
• cartofi 1kg.
• morcovi medii 2 buc.
• ardei gras 2 buc.
• roşie mare 1 buc.
• tije de ţelină 2-3 buc.
  
• rădăcină de pătrunjel medie 1 buc.(opţional)
• pătrunjel 2 leg. cca.
  
• ceapă mare 3 buc.
• usturoi căţei 8-9 buc.
• pastă de tomate(concentrat) 150-200 gr.
• paprika dulce 4-5 linguri
• ulei de floarea soarelui sau de măsline 50ml.
• sare 1 lingură
• piper măcinat 1 linguriţă
• chimen 1 lingură
• apă 600-700 ml.
• strozzapreti ( paste italieneşti) sau similar 300gr. cca.
  

Programe Kitchenaid Multicook folosite: Pulse, Stufat P7 şi Stufat P6. Am modificat viteza de învârtire a programelor la cea mai mică adică 1.

Mod de preparare:

1. Se montează la oala Kitchenaid lama Multiblade, se adaugă în oală ceapa taiată in 4, usturoiul şi o jumătate de lingură de sare. Se închide capacul şi se acţionează comanda Pulse pentru 5 secunde. Se scoate capacul oalei şi se curăţă pereţii oalei cu o spatulă.
2. Se înlocuieşte lama Multiblade cu accesoriul StirAssist. Se adaugă în oală uleiul şi o jumătate de lingură de chimen. Se selecţionează programul Stufat P7, se modifică viteza de învârtire la 1, se dă ok la Pasul 1(durează 5 min).
3. Pasul 2: Se adaugă paprika amestecând pentru a se integra bine cu ceapa, se adaugă carnea de vită şi 300 ml. de apă rece. Se dă OK la Pasul 2(durează 30 min).
4. Pasul 3: Se adaugă roşia tăiată cubuleţe, concentratul de tomate şi piperul proaspăt măcinat. Se dă OK la Pasul 3(durează 12 min).
5. După terminarea programului Stufat P7 se trece la celălalt program şi anume Stufat P6.
6. Se adaugă în oală morcovii tăiaţi rondele, rădăcina de pătrunjel(opţional), ardeiul gras tăiat în cubuleţe mici şi tijele de ţelină tăiate şi ele în cubuleţe mici, restul de o jumătate de lingură de chimen şi restul de apă cca. 300ml. Se dă Start la programul Stufat P6 Pasul 1, se modifică viteza de învârtire la 1. Acest pas durează 60 min. dar undeva la 45 de minute îl punem pe pauză (folosim ceasul de bucătărie) şi adăugăm cartofii tăiaţi cubuleţe, pătrunjelul tăiat mărunt şi restul de o jumătate de lingură de sare şi-i dăm din nou Start pentru a finaliza cele 60 min.
7. Pasul 2: Este momentul în care se mai poate potrivi gustul, pentru cine vrea mai sărat mai poate adăuga sare, pentru cine vrea un gust mai iute poate adăuga un pic de pudră de paprika iute; eu prefer să fie mai degrabă un pic mai dulceag aşa că las cantităţile de condiment descrise până acum în reţetă. Se adaugă pastele (eu am preferat să folosesc strozzapreti din comoditate în locul tradiţionalelor găluşti de făină) şi se dă ok la Pasul 2(durează 10 min).
8. Servirea se face adăugând un pic de pătrunjel tocat peste bunătatea din farfurie.
9. Poftă bună!
   

Mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE

 Mititei de la Restaurantul ,,CARUL CU BERE"

Scriitorul Constantin Bacalbaşa (1856-1935) afirmă în cartea „Bucureştii de altădată” că mititeii au fost inventaţi tot în restaurantul „La idee”, când proprietarul, rămas fără maţe de oaie pentru cârnaţi, a pus carnea direct pe gratar. Însă bucătarul de la Carul cu Bere, localul vecin, susţinea, pe la 1920, altceva.

 

 Într-o scrisoare în care îi dezvăluie unui apropiat reţeta secretă a mititeilor, el spune că micii sunt originari din Balcani, mai exact din Serbia. Redăm în continuare conţinutul scrisorii, aşa cum se păstrează ea la Biblioteca Academiei din Capitală. Cei care vor să-şi prepare mititei ca pe vremuri, trebuie să ştie că aceştia au un gust diferit faţă de cel actual, că sunt mult mai aromaţi, cu gust foarte puternic.

 Iată conţinutul scrisorii:

 

Reţeta de mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE. Bucureşti, la 16 Iunie 1920
Onorate Domnule Ofiţer!

 

 Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. 

 Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului. 

 Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut. Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.

  Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. 

 Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare.   

 Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor.

  Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne. 

 

 Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:

 • 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt
• 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt
• 4 grame de enibahar pisat mărunt
• 2 grame de coriandru pisat mărunt
• 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
• 1 gram de anis stelat pisat mărunt
• 8 grame de bicarbonat de sodiu
• 1 linguriţă de zeamă de lămâie
• 1 lingură de untdelemn
• 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute

 La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite. 

 Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. 

 Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.   

 Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas. 

 Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci.   

 Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca. Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt.   

 Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.  

 Sunt fericit sa dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu ca nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili!   

 Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!
Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să va ajute!

Câteva sfaturi pentru ca reţeta să fie „adaptată” la prezent:

• În reţetă apare anis stelat (anason stelat), care să găseşte în special la magazinele exotice, cu condimente și ingrediente orientale.
• Cum în comerţ nu se găseşte „cărniţă de vacă de la gât”, puteţi folosi ceafă sau piept de vită.
• Nu confundaţi chimionul turcesc cu chimenul!
• Cum la vremea respectivă micii se muiau în sare, în reţeta originală nu scrie că se adaugă sare în compoziţie. Puteţi pune circa 10 grame de sare (o lingură rasă) la kilogramul de carne, înainte de a-i modela şi a-i pune pe grătar.
• Lăsaţi supa de oase să scadă până devine vâscoasă.
• Folosiţi usturoi românesc, cu coaja rozalie.

Aluat pentru tigelle, pizza şi piadine

 

 

           

                Ingrediente:

• 1 cub de drojdie proaspătă
• un vârf de linguriţă de zahăr(puţină miere)
• 0,5 kg. făină 00
• 0,5 kg. făină 0
• 200 ml. lapte
• 60 ml. lei de măsline
• 3 linguri cu vârf untură albă
• 2,5 linguriţe de sare

               Mod de preparare:

• Un cub de drojdie proaspătă(cca. 25 gr.) se dizolvă într-un păhăruţ cu puţin zahăr sau miere, puţină apă călduţă, şi puţină făină presărată deasupra. Păhăruţul trebuie acoperit; se aşteaptă activarea drojdiei între 20 şi 30 de minute.
• În maşina de frământat se pun: cele 2 tipuri de făină, păhăruţul cu drojdia activată, laptele la temperatura ambientului, untura albă şi se frământă până când aluatul devine un pic grunjos.

• Se adaugă uleiul de măsline şi se continuă frământatul.   
• Se adaugă apă călduţă până când aluatul devine moale, dar aşa încât să nu se lipească de mâini. 
• La finalul frământării se adaugă sarea şi se mai frământa un picuţ, astfel încât să se încorporeze bine în aluat.

• Se lasă la dospit 2 ore.
• Se pune la frigider pentru alte 2 ore(cel puţin o jumătate de oră)
  
  

 

Pleurotus cu usturoi şi mămăliguţă

 

 

 

 

 Dintre toate soiurile de ciuperci benefice pentru consum, celor de tip Pleurotus li se atribuie proprietati nutritionale de exceptie.

 Ciupercile Pleurotus sunt carnivore ! Practic, crescatorii de ciuperci au observat ca Pleurotusii nu sunt atacati de viermisorii specifi celorlaltelte ciuperci. Pe baza acestei observatii, cercetatorii au descoperit, in 1968, ca Pleurotus se hraneste cu viermisorii respectivi. 

 Dar nu doar cu viermisori se hraneste ciuperca, cat si cu bacterii si stafilococi – ceea ce face din Pleurotus o buna arma impotriva organismelor improprii omului;
Pleurotus sunt foarte bogate in proteine, vitamine din complexul B si au o concentratie mare de lovastatina – o substanta cunoscuta ca fiind de mare ajutor in scaderea colesterolului “rau”. 

 Cercetarile asupra acestui tip de ciuperca s-au extins in ceea ce priveste efectul consumului de Pleurotus pentru bolnavii de cancer. Este stiut faptul ca ciupercile de tip Shiitake, Maitake si Ganoderma – care sunt destul de greu de procurat la noi si cam scumpe – au efecte benefice anti-cancer. 

 Ceea ce este mai putin cunoscut, este ca ciupercile Pleurotus sunt printre cele mai puternice, cu efecte dovedite prin studii stiintifice anticancer. Astfel, in 2008, Jurnalul International de Oncologie, a publicat un studiu din care reiese ca doua mecanisme moleculare obtinute din extract de Pleurotus “inhiba in mod specific dezvoltarea celulelor cancerului de colon si a celui de san, fara a afecta dezvoltarea celulelor normale”.

 Este important ca ciupercile Pleurotus sa fie consumate doar gatite, intrucat contin o proteina – ostreolizina – ce poate fi toxica, daca ciuperca nu este gatita la o temperatura mai mare de 60 de grade C.

Ingrediente:

• 500 gr. ciuperci pleurotus
• 1 ceapă mică
• 3-4 căţei de usturoi
• 3-4 linguri de ulei de măsline
• pătrunjel
• piper
• sare.

 

Mod de preparare:

• Curăţăm şi spălăm ciupercile.
• Le tăiem fâşii şi le lăsăm puţin la scurs.
• Încingem uleiul şi punem ceapa tocată să se înăbuşe.
• Adăugăm ciupercile şi le călim 5 minute.
• Punem şi usturoiul tăiat felii subţiri sau pisat.
• Adăugăm sare şi piper .
• Lăsăm pe foc până scade apa lăsată de ciuperci şi încep să se rumenească uşor.
• Tocăm pătrunjelul şi îl presărăm peste ciuperci.
• Servim cu mămăligă.

Salata de beuf

 

 Accesoriu nelipsit meselor de Craciun si de Revelion, in acest an m-am decis sa scriu pe blog si aceasta reteta.

Ingrediente folosite:

 

- cartofi 5 kg

- castraveciori murati 2 borcanele de 250 ml.

- gogosari in otet  2-3 borcane de 250 ml.

- mazare bob mediu 1 cutie de 250 ml

- masline negre fara samburi 2 cutii de 250 ml.

- morcovi cca. 1 kg.

- ulei de floarea-soarelui aprox. 1 litru

- 2 oua pentru maioneza 

- sare

Mod de preparare:

 

  Se curata cartofii se taie in 2-3 si se pun la fiert(atentie sa nu fie foarte fierti ca doar nu vrem sa ajunga pure). 

 Morcovii se curata si se pun si ei la fiert. Intre timp se pot pregati celelalte ingrediente: se taie fin patratele mici castraveciorii si gogosarii, se opresc din ei si cateva fasii pentru ornat(cine vrea poate sa fiarba si 2 oua tari si sa le foloseasca la ornat). 

 Maioneza se prepara dupa metoda clasica sau la mixer(robot) din  2 galbenusuri de ou, un cartof si ulei pana simti ca mai are un pic si se ...taie. Daca nu va tin nervii luati din comert vreo 2 borcane de maioneza...dar n-o sa fie acelasi gust. 

 Cartofii fierti si morcovii se scurg bine de apa si se lasa un pic la racit dupa care se taie si ei cubulete patratoase. 

 Intr-un lighenoi imens se amesteca totul: cartofii, morcovul, mazarea, gogosarii, castraveciorii, maioneza si maslinele. 

 Se potriveste bine cu sare, se mai adauga dupa gust alti castraveciori sau gogosari, se pun in vase si se orneaza fiecare dupa cum prefera! 

Mmm... o bunatate!

Privind spre anul 2100: ce se va întâmpla cu omenirea în acest secol?

Anul acesta, vom fi 7 miliarde – 7 miliarde de făpturi umane vor locui planeta, folosindu-i resursele, cu sau fără recunoştinţă, cu mai mult ori mai puţin discernământ, constienti sau nu de impactul lor asupra a tot ceea ce e în jur. De la îndemnul biblic „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”, s-a ajuns azi la îndemnuri la responsabilitate privind numărul de copii pe care-i facem şi la avertizări aproape isterice privind necesitatea scăderii vitezei cu care ne înmulţim. Trecând de la cantitate la calitate, nu doar câţi vom fi, ci şi cum vom fi – cum vor trăi oamenii, ce probleme vor avea, ce schimbări se vor petrece cu ei – sunt aspecte pe care încercăm să le prevedem, în încercarea de a îmbunătăţi ce se poate îmbunătăţi şi de a ne pregăti pentru restul.

De curând, un amplu raport privind starea viitoare a lumii a fost dat publicităţii: 2010 Revision of World Population Prospects este un ansamblu de previziuni privind creşterea populaţională a omenirii şi anumite aspecte ale calităţii vieţii oamenilor, elaborat pe baza unor indicatori statistici comunicaţi de ţările lumii în anul 2010. Pentru prima dată, Organizaţia Naţiunilor Unite îşi aruncă privirea până în anul 2100 pentru a prevesti viitorul umanităţii.
Deci, ce se va întâmpla cu noi până la sfârşitul acestui veac? Să vedem...

Numărul

7 miliarde în 2011 - 9 miliarde în 2050 - 10 miliarde în 2085. Acestea sunt cifrele estimative furnizate de ONU, care a folosit diferite modele de predicţie pentru a prevedea "încărcătura" umană pe care o va purta planeta în următoarele câteva decenii.
Pare enorm, mai ales că timpul pare să treacă atât de repede - ai impresia că acuşi o să se facă anul 2050 şi o să fim cu o treime mai mulţi decât suntem acum.
Există şi vreo veste bună? Oarecum. Rata creşterii populaţiei a scăzut mult în ultimii 50 de ani şi, după toate probabilităţile, va continua să scadă. Cu alte cuvinte, creşterea va fi mai lentă. În locul unei înşiruiri greoaie de cifre, care să argumenteze această evoluţie, uitaţi-vă la animaţia de mai jos, care arată modul în care se estimează că va spori populaţia globului.

Vor fi, evident, diferenţe mari între continente: Africa, de pildă, va ajunge de la 1 miliard de locuitori, cât are în prezent, la cca. 3,6 miliarde, în 2100.

Clasamentul ţărilor, în funcţie de mărimea populaţiei, va suferi schimbări, unele previzibile, altele surprinzătoare.
Cele mai populate ţări erau în 2010: China (1.341 milioane locuritori), India (1.225 milioane), SUA (310 milioane).
Cum va arăta clasamentul în 2100, după estimările oficiale?
Locul I: India (populaţie estimată: 1.551 milioane locuitori).
Locul II: China (941 milioane - remarcabilă scăderea, dar cât de bine sau de rău va fi că scade populaţia Chinei, asta numai viitorul ne-o va arăta).
Iar pe locul III - surpriză! - ar putea ajunge Nigeria, ţară care azi ocupă locul 7, dar care, având o rată mare a fertilităţii, va ajunge, se prognozează, la o populaţie de 730 milioane - cât toată populaţia actuală a Europei!

Mai bătrâni, tot mai bătrâni...
După cum probabil ştiţi, unele ţări - cele dezvoltate - au deja populaţii îmbătrînite, ca urmare a unei fertilităţi scăzute (fertilitatea este, în această accepţie demografică, un indice calculat pe baza numărului de copii născuţi vii şi a numărului de femei din populaţia respectivă), cuplate cu o speranţă de viaţă mai mare; în schimb, ţările subdezvoltate, unde, de obicei, fertilitatea este ridicată, au populaţii tinere, însă cu o speranţă de viaţă scăzută.
Una peste alta, tendinţa este de creştere a speranţei de viaţă şi de îmbătrânire a populaţiei planetei.

În anul 2010, 7,6% din populaţia globului avea peste 65 de ani.
În 2100, procentul celor de vîrsta a treia va ajunge la 22%.

În ţările în curs de dezvoltare, cu rate mari ale fertilităţii, speranţa de viaţă este, în medie de 56 de ani (scăzută); specialiştii consideră drept cauză principală a fenomenului infecţia cu virusul HIV (şi îmbolnăvirea consecutivă de SIDA). Datorită progreselor făcute în prevenirea răspândirii bolii, dar şi extinderii tratamentelor cu medicamente antiretrovirale, se prevede că mortalitatea din cauza HIV/SIDA va continua să scadă. Şi mortalitatea din alte cauze (malnutriţie, infecţii cu boli tropicale endemice ş.a.) va regresa, astfel încât, conform previziunilor, în aceste ţări speranţa de viaţă va ajunge în medie, la 69 de ani în 2045-2050 şi la 77 ani în 2095-2100. (Pentru comparaţie: în anul 2010, speranţa medie de viaţă, în România era, conform declaraţiilor ministrului muncii, de 70 de ani la bărbaţi şi 77,1 ani la femei.)

Sărăcia

În momentul de faţă, 48 dintre statele lumii sunt incluse de ONU în rândul "celor mai slab dezvoltate ţări" (Least Developed Countries - LDCs) - cu alte cuvinte, cele mai sărace ţări, cu nivelul de trai cel mai scăzut, cele mai… amărâte ţări; da, ştiu că nu e un cuvânt "corect politic", dar descrie, cred, mai expresiv tabloul întunecat al existenţei oamenilor acelor ţări decât definiţia oficială a sărăciei extreme, elaborată de Banca Mondială în 2008: a trăi cu mai puţin de 1,25 USD pe zi, de persoană.
Categoria LDC a fost creată în 1970, în prima listă, publicată în 1971 (lista e revizuită o dată la trei ani) fiind cuprinse 51 de ţări, care prezentau cele mai mici valori ale unor indicatori de dezvoltare socioeconomică. Majoritatea se află în Africa sub-sahariană.
Aceste ţări suferă de pe urma sărăciei extreme, a conflictelor armate (războaie civile, frecvente ciocniri inter-etnice), a corupţiei şi a instabilităţii politice şi sociale. Epidemiile fac ravagii, oamenii sunt extrem de vulnerabili în faţa dezastrelor naturale.
Ţările cu pricina pot "promova", adică sunt scoase de pe listă atunci când situaţia lor socieconomică se îmbunătăţeşte, depăşind un anumit prag. Descurajant e faptul că, din 1971 şi până acum, doar trei ţări au reuşit să promoveze: Botswana în 1994, Republica Capului Verde în 2007 şi Maldive la începutul acestui an.
Aşadar, lista e încă foarte lungă: 48 de ţări doresc şi speră să o părăsească, dar se zbat încă în plasa sărăciei, a vulnerabilităţii sociale şi economice, a deficienţei în programele de sănătate şi educaţie.
Totuşi, Organizaţia Naţiunilor Unite are planuri îndrăzneţe: în opinia specialiştilor ei, jumătate din cele 48 de ţări ar putea depăşi acest statut până în 2020, dacă - ei, asta e, DACĂ... - vor beneficia de programe mai bune la nivel naţional şi de sprijin internaţional. Ajutoare pentru dezvoltare mai bine direcţionate, politici mai eficiente în domeniul exporturilor, dublarea productivităţii agricole şi a numărului de persoane cuprinse în programele de educaţie şcolară, precum şi întărirea democraţiei, sunt măsuri propuse de grupul de experţi ONU care a analizat recent situaţia.
Acum, pe hîrtie sună foarte bine, dar... Avem vreun motiv să credem că sărăcia în lume s-ar putea diminua? Speranţa moare ultima, se ştie, dar există nişte fapte, nişte date concrete pe care să ne sprijim speranţele?
Oarece reuşite există, deşi recenta criză economică a încetinit considerabil progresele, în ansamblu. Cu bune şi cu rele, iată câteva date privind evoluţia sărăciei şi mersul luptei împotriva ei:

Numărul persoanelor care trăiesc sub limita sărăciei (cu mai puţin de 1,25 USD pe zi) a scăzut, între anii 1990 şi 2005, de la 1,8 miliarde la 1,4 miliarde.
Proporţia persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă în regiunile în curs de dezvoltare a scăzut şi ea, de la 46% la 27%. Dar (fir-ar să fie!) criza economică din 2008-2009 a împins iarăşi milioane de oameni în mizerie, creşterea preţurilor la alimente ducând la înrăutăţirea severă a situaţiei pentru mulţi dintre cei aflaţi la marginea sărăciei.
În ansamblu, chiar dacă aceste tendinţe pozitive se menţin, se estimează că, în 2015, cca. 920 de milioane de persoane tot vor trăi sub limita sărăciei.

Orice lucru bun se plăteşte. Spun experţii ONU: în viitor, sute de milioane de persoane (majoritatea din India şi China) vor ieşi din starea de sărăcie, trecând în rândurile aşa-numite clase de mijloc. Iar odată ajunşi acolo, când viaţa lor se va îmbunătăţi, vor avea standarde mai ridicate, pretenţii mai mari privind nivelul de confort, ceea ce va genera o cerere sporită de produse şi servicii. Pe de o parte, e bine; pe de altă parte, trebuie luat în calcul impactul asupra mediului: va fi vorba despre un consum mai mare de energie, de apă şi de materii prime şi o cantitate mai mare de deşeuri.
În anul 2050, cererea de produse alimentare va fi cu 75% mai mare decât astăzi.

Foametea

Deşi sărăcia are multe consecinţe grave (din perspectiva educaţiei, a sănătăţii şi altele), totuşi, efectul ei cel mai rapid invocat este foamea - ce devine foamete, atunci cînd se întinde mult în timp şi spaţiu.
Cel mai întristător lucru este că, după estimările ONU, o treime din hrana produsă în lume se pierde sau e aruncată la gunoi - mai mult de un miliard de tone în fiecare an!
În ţările în curs de dezvoltare, e vorba mai degrabă de pierderi: recoltele sunt depozitate în condiţii precare, drept care sunt atacate de dăunători, sau produse uşor perisabile (cum ar fi lactatele) sunt transportate fără refrigerare şi se strică... Soluţia ar fi îmbunătăţirea tehnologiei şi a infrastructurii: construirea de silozuri moderne, dotarea cu instalaţii frigorifice... dar toate astea costă, deci e nevoie de programe centrate pe îmbunătăţirea capacităţilor de stocare şi transport al alimentelor. Banca Africană de Dezvoltare desfăşoară un astfel de program, cu o durată de 7 ani, în vederea reducerii cu 3% a pierderilor de produse alimentare în ţările Africii. Dacă totul merge conform planului, după 7 ani, pagubele ar putea fi semnificativ reduse.
În schimb, în ţările dezvoltate, problema e cu totul alta - aici, de cele mai multe ori, e vorba despre hrană aruncată la gunoi, pur şi simplu. Consumatorii îşi au partea lor de răspundere, cât despre marile lanţuri de magazine alimentare... ce să mai vorbim: sute de milioane de tone de alimente perfect comestibile ajung anual la tomberon, fie din cauza reglementărilor restrictive privind data expirării, fie din cauză ca şi-au pierdut, oarecum, aspectul comercial ideal. Fructele şi legumele sunt cel mai adesea aruncate din acest motiv.
Şi toate acestea, în timp ce, efectiv, o grămadă de lume nu are ce mânca.
Copilaşii sub 5 ani suferă încă de foame şi subalimentaţie, într-o măsură zguduitoare, chiar dacă s-au făcut oarece progrese. În 1990, cca. o treime dintre copiii sub cinci ani ai lumii erau subponderali; azi, cifra e de aproximativ 26%.
Evident, soluţiile ţin şi de sfera finanţelor şi a politicii, cu asta toată lumea e de acord, dar, când e vorba despre stringenta problemă a creşterii producţiei agricole, părerile sunt diferite. Unii mizează pe recoltele de plante modificate genetic, superproductive, pentru a rezolva problema foametei. Alţii susţin o idee diametral opusă, foarte îndrăzneaţă în contextul actual: că, dimpotrivă, aşa-numita agricultură organică şi recursul la anumite metode tradiţionale, care şi-au dovedit eficacitatea în decursul secolelor, ar putea fi soluţia la problema foamei în lume. Experimente surprinzătoare, realizate în diverse ţări - în China, Marea Britanie, India, Kenya, Brazilia, Guatemala, Honduras - au arătat că vechi practici tradiţionale precum folosirea ca îngrăşământ a gunoiului de grajd şi cultivarea mai multor specii pe acelaşi lot de pământ (în opoziţie cu monocultura - tarlale imense cultivate cu o singură specie, aşa cum se procedează azi în cadrul agriculturii moderne) menţin mult mai bine productivitatea solului în timp şi reduc atacul dăunătorilor. Ca să vezi!
(Pe lângă lupta pentru hrană, se va duce şi o bătălie tot mai acerbă pentru apă, căci nevoile de apă cresc mereu, iar rezervele nu pot ţine pasul. E drept, se şi risipeşte enorm de multă apă. Se pare că avem nevoie de o nouă "cultură a apei", până nu ajungem să avem una ca a locuitorilor de pe Arrakis, imaginara planetă deşertică înfăţişată în Dune, pentru ai cărei locuitori apa, extrem de puţină, era resursa cea mai preţioasă, valoarea supremă.)


Obezitatea...
La polul opus, ţările bogate se confruntă cu o adevărată epidemie de obezitate; în plus, malnutriţia îi loveşte, în proporţie surprinzătoare, şi pe cetăţenii acestor ţări, pentru că destui dintre ei mănâncă mult, dar prost. Abuzul de junk food generează adesea carenţe nutriţionale de vitamine şi săruri minerale, care se adaugă, ca factori de risc, la cei reprezentaţi de colesterolul mărit, tensiunea tot mărită, burta mărită şi ea... Iar incidenţa obezităţii tot creşte şi creşte...


... şi alte boli în plină expansiune
Îngrijorător şi sumbru, una dintre afecţiunile care cunosc o răspândire tot mai largă este demenţa - fie boala Alzheimer, fie alte forme de demenţă - , în conjuncţie cu creşterea speranţei de viaţă: aceste boli sunt mult mai frecvente în rândul vârstnicilor. Asta este, totul e cu dus şi-ntors.
Şi încă o afecţiune care se extinde cu repeziciune în lume: depresia, căreia i se descoperă mereu noi forme. Iar stilul de viaţă modern este el însuşi asociat cu apariţia unor afecţiuni specifice, veritabile boli ale vremurilor noi.



Bine, murim, da' din ce cauză?
Dacă multă vreme bolile contagioase au fost o cauză majoră a morţii în lume, în viitor bolile netransmisibile şi accidentele vor deveni pricipalele cauze de deces, afirmă Organizaţia Mondială Sănătăţii. Aceeaşi instituţie avertizează că rata accidentelor auto va creşte, iar decesele produse de fumat le vor depăşi ca număr chiar pe cele produse de HIV/SIDA. Până şi în Africa, ale cărei ţări au populaţii tinere, fumatul, hipertensiunea şi nivelul mare de colesterol în sânge au ajuns să se numere printre primii 10 factori de risc pentru sănătate.

După o atât de sumbră viziune a unei omeniri alcătuite dintr-o mulţime de oameni subnutriţi şi care mor de tineri şi la fel de mulţi alţii obezi, dar malnutriţi, şi deprimaţi ori demenţi, mai putem avea vreun motiv de optimism? Pare cinic şi aproape absurd chiar şi să pomenim cuvântul optimism. Şi totuşi...
Aceste cifre sunt calculate şi enunţate nu doar ca să ştim cum stăm, ci şi ca să ne pună în gardă, pentru ca fiecare dintre noi, cunoscând tendinţele actuale, să poată lua măsurile care stau în puterea lui. Nu-i obligatoriu să îngroşăm şi noi statisticile acelea sumbre. Aveţi grijă de voi, mâncaţi cât şi cum trebuie pentru a rămâne sănătoşi, nu vă bateţi joc de resurse şi încercaţi să găsiţi motive de bucurie în viaţă, atâta timp cât vă va fi dat să trăiţi. Sănătate - fizică şi spirituală - tuturor!
autor: Mihaela Stanescu